Ionel Arsene după ce a câștigat un nou mandat în fruntea CJ Neamț: Am vrut să dovedim împreună că la Neamţ se poate şi am arătat că putem!

Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, ales pentru al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, le-a mulţumit pe facebook tuturor pentru susţinere şi a subliniat că nu va dezamăgi.

„Am vrut să dovedim împreună că la Neamţ se poate şi am arătat că putem! Se spune că potecile neîncercate sunt cele mai frumoase pentru cei care se încumetă. Că ele aduc mereu frumosul nemaivăzut, surprind prin neaşteptat şi dăinuie prin amintirile care ne rămân! (…) Mereu când mă zbat, mereu când întreprind ceva, mereu când ridic capul, văd că nu sunt singur. Da, mai sunt şi unii care poate huiduie, dar cine are timp să stea în loc, să-i audă, când mai avem de mers înainte? Sunt recunoscător pentru tot! Am avut sprijinul nemţenilor, am avut o echipă deosebită lângă mine, am muncit mult şi în aceşti 4 ani, şi în această campanie. Nu ar fi cinstit să nominalizez. Aţi fost cu toţii la înălţime! Împreună am realizat tot ce am promis! M-aţi susţinut, iar eu nu vă voi dezamăgi! Vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc pentru că nu m-aţi părăsit pe drumul acesta! Mergem înainte, urcăm spre vârf”, a spus preşedintele PSD Neamţ.

Ionel Arsene a câştigat funcţia de preşedinte al CJ Neamţ din partea Alianţei pentru Modernizarea Neamţului 2020 PSD ALDE PPU cu 41,42%, conform numărătorii paralele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare