spot_img
6.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeBaronul roșu Arsene îngropat sub podurile din județ

Baronul roșu Arsene îngropat sub podurile din județ

-

Pe 1 august 2022, autoritățile din județul Neamț, erau în alertă maximă. Podul de pe DN 15B, de la intersecția cu drumul spre Mănăstirea Petru Vodă (comuna Poiana Teiului), se degradase grav. Langă axul drumului, apăruse o ditamai gaura, adică o bucată de carosabil, căzuse sub pod. Imediat s-au făcut ședințe, comitete și comisii pe la Prefectură, conduse de prefectul Adrian Niță- PSD, au apărut experții DRDP Iași (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) unde director este Ovidiu Laicu, pus de PSD, s-au făcut măsurători, inspecții la fața locului, s-au trimis comunicate, s-au emis puncte de vedere, iar concluzia a fost că nu-i bai, pe pod se poate circula pe un singur sens de mers, celălalt (cu gaura) se închide, se pun semafoare, și într-o zi, se va repara. A fost pusă și o restricție de tonaj, de 30 de tone. Atât cântăresc majoritatea camioanelor cu tot cu încărcătura. Între cele două semafoare este o ditamai intersecția cu un drum comunal care duce la mănăstirea Petru Vodă. Acolo, prioritatea nu este reglementată în niciun fel, experții DRDP au uitat de siguranța rutieră. Șoferii care ies de pe drumul respectiv în drumul național, trebuie să ghicească la care din semafoare este verde.Au trecut 6 luni și podul a rămas exact la fel ca la ultima vizită a prefectului la fața locului, scrie TVM Neamț.

Între timp, directorul DRDP Iași, s-a tras in poze cu Ionel Arsene pe sub podul- ruină de la Girov, promițând solemn amândoi, că vor începe lucrările. Din când în când, Arsene mai face și politică. Se mai hărățește la liberali, le mulțumește nemțenilor pentru că au încredere în el, apoi dispare pe la București. Sau pe la Brașov, unde anul ăsta pe 1 Martie, se dă mărțișorul. Prefectul Niță bagă și el capul în poză, fiind ocupat mai mult cu împărțirea copiilor prin școlile din Piatra Neamț (deși altele îi sunt atribuțiile) și cu critici și miștocăreli la adresa primarului. Câteodată mai anunță câte o ”spaimă și panică” cu virozele, sau luptă cu pesta porcină, pe model ”Mircea, fă-te că lucrezi!”. Podul de la Luțca este tot în apă, însă Arsene a anunțat triumfalist că a obținut 3,6 milioane de euro de la Guvernul Ciucă, să degajeze molozul și polistirenul din Siret. La podul de la Girov nu lucrează nimeni. Nici la podul de la Tupilați. La podul de la Pângărați lucrează cineva, dar nu se vede, că se lucrează pe dedesubt, deasupra sunt semafoare. Peste gaura de pe podul de la Petru Vodă, s-au pus două plăci metalice, sudate între ele. Recent, CJ Neamț a anuțat pe facebook, că se reabilitează niște podețe prin județ, datorită precoupării permanente pentru infrastructura rutieră. Drumuri și politică în județul lui… Fapte, nu vorbe!, mai afirmă sursa citată.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img