Peste 9.000 de oameni vineri la catafalcul Reginei Ana

Vineri, aproximativ 6.000 de oameni i-au adus un ultim omagiu Reginei Ana până în ora 17.00. Oamenii au așteptat răbdători la coadă și câte o oră și jumătate pentru a trece pe la catafalcul Majestății Sale.

UPDATE: Aproximativ 9.000 de oameni – femei, bărbați sau copii, tineri ori vârstnici – au trecut vineri pe la catafalcul Reginei Ana, aflat în Sala Tronului a Palatului Regal, și i-au adus un ultim omagiu.

Nicoleta Mirescu, născută în 1940, a povestit că „îl poartă pe Rege în suflet”, iar pentru Regină are „toată stima și respectul; a fost deșteaptă, frumoasă și bună”.

Nonagenara Ștefania Baicu, fost cercetător, a spus că Regina Ana a fost un om extraordinar.

„Îmi aduc aminte, ultima dată am întâlnit-o la Ateneu. Era deja cu cârjele, dar tot venea la concert. Îmi aduc aminte cu foarte mare plăcere de dânsa, am urmărit-o în toate ieșirile din incinta orașului, a fost un om extraordinar și care repede și-a dat seama de valoarea Regelui”, a afirmat femeia.

Nathan, evreu de origine română, a mărturisit că monarhia este unul dintre lucrurile pe care le respectă, „pentru că Regina Mamă Elena a ajutat poporul evreu în timpul Holocaustului”.

„Am venit să aduc un omagiu și să-mi exprim respectul față de această familie și să văd acest palat, să văd capacitatea acestui popor, care este cunoscută și apreciată în Israel”, a spus Nathan.

Zeci de membri ai Asociației pentru Reinstaurarea Monarhiei în România au depus coroane de flori în fața Palatului Regal și s-au închinat în fața catafalcului Reginei Ana.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare