Noua centrală termoelectrică Romgaz de la Iernut va funcționa până la sfârșitul anului

Noua centrală termoelectrică a SNGN Romgaz de la Iernut, a cărei construcţie este estimată la peste 269 milioane de euro, fără TVA, va fi pusă în funcţiune până la sfârşitul acestui an, a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

„De asemenea, aveţi Centrala de la Iernut şi nu întâmplător astăzi ar fi trebuit, dacă nu era o implicare masivă a Guvernului, a primului ministru, a mea, de a reuşi să repunem pe tapet în două etape. Expira contractul de realizare, ştiţi că nu este gata, şi cu implicarea EximBank-ului am repus-o pe rol, am prelungit programul naţional de investiţii în aşa fel încât vă pot spun e, şi vom veni să verifică şi stadiul lucrărilor la faţa locului, Centrala de la Iernut va putea fi pusă în funcţiune anul acesta, spre sfârşitul anului”, a declarat Virgil Popescu.

Termenul iniţial de finalizare a noii centrale termoelectrice a SNGN Romgaz de la Iernut era 31 ianuarie 2020.

Prin această investiţie, Romgaz are posibilitatea accesării pieţelor de energie electrică şi, totodată, această centrală este şi de importanţă strategică pentru sistemul energetic naţional.

Investiţia în valoare de circa 269 milioane de euro, fără TVA, era prevăzută ca 75% din sumă să provină din fondul Romgaz, iar 25% reprezenta o finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.

Prin noua centrală, conducerea Romgaz susţine că eficienţa producerii energiei electrice va creşte la 56,42%, faţă de randamentul actual de circa 35% – 39%, va scădea consumul de combustibil gaze naturale şi implicit emisiile. În plus, se vor reduce costurile de producere a energiei electrice şi va creşte siguranţa în exploatare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Previziunile profesorului John Mearsheimer privind războiul din Iran

    Operațiunea americano-israeliană împotriva Iranului s-a transformat într-un război de...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Disperarea și strigătele de durere ale ”oamenilor noi”

    de Adriana Stoicescu, judecător O banală opinie Numirea procurorilor șefi este...

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Articole relationate

    Categorii populare