La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a crezut că Iranul nu are practic nicio șansă. Totuși, odată cu armistițiul convenit, a devenit clar că, în pofida tuturor pierderilor suferite, Teheranul a ieșit învingător în fața adversarilor săi. Așa ceva a fost posibil nu doar datorită rezistenței politice și morale a societății iraniene, dar și a ajutorului oferit de inovații și tehnologii militare proprii, se arată într-un articol publicat de cotidianul rus Vzgliad.
Unul dintre elementele-cheie ale pregătirii pentru război a fost construirea unor impresionante fortificații subterane în masivele montane, supranumite de jurnaliștii occidentali „orașe de rachete”. Este vorba despre buncăre uriașe, protejate de straturi groase de beton, granit și bazalt, capabile să reziste chiar și la lovituri cu muniție nucleară.
În aceste adăposturi sunt amplasate rachete balistice și drone, șalupe ale flotei ”de țânțari”, sisteme de apărare antiaeriană și, posibil, chiar o parte a aviației iraniene. Un sistem de ieșiri mascate permite lansatoarelor mobile de rachete balistice să ia poziții de tragere și, după lansare, să se retragă imediat sub stratul de rocă. Probabil că și unitățile de apărare antiaeriană operează la fel.
De asemenea, forțele aerospațiale ale Corpului Gărzilor Revoluției Islamice au folosit cu succes împotriva agresorului o inovație — racheta antiaeriană de tip loitering „358”, cu sistem pasiv de ghidare. O surpriză și mai neplăcută pentru adversar a fost utilizarea rachetelor balistice hipersonice cu focoase multiple separabile, în fața cărora sistemele americano-israeliene de apărare antirachetă s-au dovedit neputincioase.
Principala surpriză strategică pentru agresor a fost însă decizia Teheranului de a închide Strâmtoarea Ormuz și de a lovi obiectivele petroliere și de gaze ale aliaților regionali ai SUA, ceea ce a semnalat riscul unei crize globale.
