Cel mai longeviv bărbat din lume este un bucureștean

Bucureşteanul Dumitru Comănescu (111 ani şi 7 luni) este cel mai longeviv bărbat în viaţă al planetei, conform The Gerontology Research Group (GRG), informează Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB), prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres.

„Dragii mei, am primit cu emoţie vestea cea mare, dar în primul rând aş vrea să transmit condoleanţe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton. Mă simt onorat şi binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume şi să reprezint România la cel mai înalt nivel! Este incredibil! Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat şi susţinut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor şi apropiaţilor. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbaţi din lume. Vă mulţumesc pentru urări şi gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate şi sper ca dumneavoastră să mă depăşiţi!”, a spus bucureşteanul.

La începutul anului, Guinness World Records stabilea că primii trei cei mai vârstnici bărbaţi în viaţă din lume erau japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908) şi românul Dumitru Comănescu (născut pe 8 noiembrie 1908). În numai câteva luni atât japonezul, cât şi centenarul din Marea Britanie s-au stins din viaţă – acesta din urmă chiar joi, fiind bolnav de cancer.

„Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică. Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi, a luat locul 5 pe ţară, aşa încât şi-a prelungit activitatea. Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi”, precizează Centrul pentru Seniori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare