Bloc pentru medici in Drobeta Turnu Severin

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost pe șantierul unde se construiește blocul de locuințe de serviciu destinat medicilor și personalului medical din județ.

“Lucrările avansează într-un ritm bun, iar un moment important a fost deja atins astăzi când s-a turnat placa peste primul nivel al imobilului.

🏥 Acest proiect, cu regim de înălțime P+2E, este unul esențial pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din Mehedinți. Imobilul este amplasat în apropierea Spitalului Județean de Urgență și a Serviciului Județean de Ambulanță Drobeta-Turnu Severin și va include 24 de apartamente moderne, cu două camere, fiecare având o suprafață medie de 56 mp.

Ne dorim să oferim medicilor tineri un motiv în plus să vină și să rămână aici, acasă. Aceste locuințe reprezintă un sprijin concret pentru cei care aleg să își desfășoare activitatea în cadrul Spitalului Județean și al Serviciului de Ambulanță.

✔️ Proiectul include:

• apartamente eficiente energetic, dotate cu panouri fotovoltaice;

• 24 de locuri de parcare;

• centrală termică proprie pentru întreg imobilul.

Investiția contribuie direct la consolidarea resursei umane din sănătate și la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților din județ și mă bucur că prinde contur.

Investim în sănătate pentru viitor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    AnimaWings, noul BlueAir? AnimaWings a cerut intrarea in insolvență

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Articole relationate

    Categorii populare