Cătălin Predoiu vrea interceptări

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a depus miercuri în Parlament, în procedură de urgenţă, alături de deputaţii PNL Cristina Trăilă şi Gabriel Andronache, membri în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, o propunere legislativă de modificare şi completare a Legii 51/1991 privind securitatea naţională a României. Proiectul de lege prevede că interceptările pot fi mijloace de probă în procesul penal, cu condiţia ca prin lege să fie reglementată o procedură clară şi adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalităţii lor, atât a mijlocului de probă, cât şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute, transmite news.ro.

Astfel, textul propus prevede faptul că verificarea legalităţii înregistrărilor rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, efectuate cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1991, dacă aceste înregistrări sunt folosite ca mijloace de probă în procesul penal, se face de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia îi revine, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, în procedura de cameră preliminară.

Verificarea legalităţii înregistrărilor, a procedeului probatoriu prin care înregistrările au fost obţinute se va face prin raportare la prevederile Legii nr. 51/1991, având în vedere că activităţile specifice culegerii de informaţii au fost autorizate prin raportare la dispoziţiile art. 14 şi 15 din lege, iar încheierea şi mandatul se emit potrivit art. 17 din acelaşi act normativ.

„Având în vedere faptul că în practică pot exista cauze penale în care sunt utilizate ca mijloace de probă înregistrări rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, autorizate în condiţiile Legii nr. 51/1991 şi în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, procedura în camera preliminară s-a încheiat dispunându-se începerea judecăţii, procedura de verificare a legalităţii de către judecătorul de cameră preliminară reglementată de alin. (11) al art. 21 nu se va putea aplica. Pentru aceste cauze în care judecata a început, legalitatea acestor înregistrări şi a procedeelor probatorii prin care înregistrările au fost obţinute se verifică de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei”, arată sursa citată.

Textul propus prevede expres şi faptul că nelegalitatea respectivelor înregistrări şi a procedeelor probatorii poate fi invocată până la primul termen de judecată cu procedura completă după intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă încălcările nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    FNGCIMM deschide colaborarea cu brokerii de credite pentru a accelera finanțarea IMM-urilor

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Articole relationate

    Categorii populare