Merkel in conflict cu FMI, America si presedintele Consiliului European pe datoriile grecilor/ Media americana furibunda la adresa Germaniei/ New York Times: Grecia a iertat Germania de datorii/ Joseph E. Stiglitz: „Germania este problema, nu Grecia“

Cancelarul german Angela Merkel și-a reiterat joi, la Sarajevo, opoziția față de o ‘reducere’ a datoriei grecești, în condițiile în care Fondul Monetar Internațional (FMI) a estimat din contră, miercuri, că o restructurare a datoriei Atenei este ‘necesară’, informează AFP.

150216-Greece-Deal-Eurogroup-OE-Impact‘Am spus că o reducere în sens clasic (a datoriei) este, pentru mine, în afara discuției. Iar aceasta nu s-a schimbat de alaltăieri (marți, de la summitul zonei euro de la Bruxelles) până astăzi’, a spus în timpul unei conferințe de presă cancelarul federal german, aflat într-un turneu diplomatic în Balcani.

Atena, care are timp până la orele 22.00 GMT (24.00 ora locală) să prezinte planul său de reformă, cere o reducere a datoriei Greciei, care se ridică în prezent la 320 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 180% din PIB-ul țării.

CITITI SI: LOVITURA IN TRAGEDIA GRECEASCA: FMI CERE ANULAREA UNEI PARTI DIN DATORIA ATENEI

Joi si presedintele Consiliului European a sustinut pozitia FMI.

CITITI SI:SE SCHIMBA SOARTA GRECIEI: Dupa FMI si Comisia Europeana o lasa mai usor cu datoriile Atenei

8-Yes-No-Greece-AFPAcordul Greciei cu creditorii privind programul de reforme ar trebui să includă şi o înţelegere referitoare la sustenabilitatea datoriilor, a declarat joi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, într-o conferinţă de presă.

CITITI SI:Obama, presiuni la Merkel pentru Grecia

„Va transforma Merkel Grecia într-un stat paria?”, întreabă provocator magazinul politic „Newsweek”. Iar CNBC prezice: „Germania va fi cea care va avea de pierdut, nu Grecia.” Postul de televiziune își justifică afirmația printr-o declarație actuală a câștigătorului premiului Nobel pentru Economie Joseph E. Stiglitz: „Germania este problema, nu Grecia“. Vocile critice la adresa Germaniei s-au înmulțit în mass-media de peste Ocean odată cu escaladarea crizei elene. „Puterea germană polarizează Europa”, a titrat marți influentul „Wall Street Journal”, care îl citează în articolul său pe spaniolul Pablo Iglesias, critic al austerității promovate de Berlin: „Nu vrem să devenim colonie germană.”, transmite Deutsche Welle.

Iar Paul Krugman, influentă voce de stânga în paginile „New York Times”, cere emfatic într-un comentariu: „Opriți hemoragia!”

A Greek presidential guard stands as he seen through the remains of a European Union flag half-burnt by protesters in Athens, on Wednesday, May 1, 2013. About 8,000 people took part in subdued demonstrations in Athens as austerity-weary unions held a strike for May Day. The country’s main labor unions protested soaring unemployment, which is the highest in the 27-country European Union, and the austerity measures the conservative-led government is enacting in return for crucial bailout loans. (AP Photo/Petros Giannakouris)

Krugman îi compară pe Angela Merkel și pe ceilalți lideri europeni cu medicii din Evul Mediu, care tratau pacienții prin lăsare de sânge. În cazul pacientului Grecia, situația nu s-ar îmbunătăți prin acest procedeu, din contră, suferința doar sporește.

Tonuri la fel de critice la adresa Germaniei vin și din direcția Wall Street. În blogul financiar „Zero Hedge”, care analizează evoluțiile bursiere, se face legătura între Merkel și tratatele de la Versailles. În toată criza elenă ar fi vorba de fapt doar de hegemonia germană.

Delegația germană, condusă de Hermann Josef Abs, semnează la Londra la 27 februarie 1953, un acord de reeșalonare a datoriilor Germaniei Delegația germană, condusă de Hermann Josef Abs, semnează la Londra la 27 februarie 1953, un acord de reeșalonare a datoriilor Germaniei

„New York Times” arată că, în ceea ce privește iertarea de datorii germanii au uitat deja lecția din propria istorie. Sub o fotografie din 1953, a unei delegații germane conduse de bancherul Hermann Josef Abs, care semna la Londra un acord de reeșalonare a datoriilor, se găsește următorul comentariu: „Principalul creditor, care le cere azi grecilor să plătească pentru risipa din trecut, a profitat mai demult la rândul său de condiții blânde la propriile datorii.” Dintr-o singură mișcare de stilou, datoriile germane au fost atunci reduse la jumătate, scrie cotidianul new-yorkez. Și nu uită nici să amintească că, tot atunci, printre creditorii atât de generoși ai Germaniei s-a aflat o țară atât de criticată azi de germani: Grecia.

CITITI SI: Reuters despre Raportul exploziv privind Grecia: UE ar fi încercat să blocheze raportul FMI pentru a nu fi folosit ca pretext de Alexis Tsipras

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare