Deputat UDMR cere SUA și Rusiei să exercite presiuni asupra României pentru respectarea drepturilor maghiarilor

József Kulcsár-Terza, deputat de Covasna şi preşedinte al partidului Forţa Civică Maghiară (MPE), s-a adresat reprezentanţelor diplomatice de la Bucureşti ale Rusiei şi Statelor Unite solicitând celor două mari puteri să exercite presiuni asupra României, în cadrul unor negocieri diplomatice, în vederea respectării drepturilor comunităţii maghiare din România – a informat politicianul, joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Sfântu Gheorghe.

Conform relatării portalului de ştiri Székelyhon despre respectiva conferinţă de presă, liderul MPE, care anul trecut a dobândit un nou mandat pe lista UDMR, a vorbit despre lupta sa dusă în vederea respectării drepturilor minorităţilor.

Politicianul a reamintit că în data de 29 octombrie, a citit în Parlamentul României o declaraţie politică legată de Ziua Autonomiei Secuieşti; iar din această pricină, unii politicieni de etnie română „aproape că l-au agresat”, el primind ulterior pe reţelele de socializare „multe comentarii care îl insultau şi îl ameninţau, împreună cu familia sa; în plus, comunitatea secuiască şi cea maghiară au fost, de asemenea, ţinta insultelor şi ameninţărilor”.

József Kulcsár-Terza a precizat că, în pofida acestor manifestări, nu va renunţa la lupta sa şi se va folosi de toate mijloacele, inclusiv de oportunităţile de care dispune în calitate de deputat, pentru a promova cauza comunităţii maghiare.

El a relatat că a trimis scrisori ambasadelor de la Bucureşti ale Rusiei şi Statelor Unite, cerându-le să abordeze – în cadrul negocierilor diplomatice – problema drepturilor comunităţii maghiare pe care, în opinia sa, România în practică nu le respectă chiar în măsura în care „afirmă acest fapt prin poziţiile sale oficiale”.

Preşedintele MPE şi-a exprimat speranţa că cele două mari puteri vor exercita presiuni asupra României în vederea respectării drepturilor omului şi că problemele pe care le-a abordat vor fi aduse la cunoştinţa preşedinţilor ambelor ţări.

József Kulcsár-Terza a semnalat că, în urmă cu două luni, a solicitat o audienţă Preşedintelui României, Nicuşor Dan, dar nu a primit încă un răspuns. El consideră întârzierea sau omiterea răspunsului un fapt ruşinos, deoarece cu ocazia alegerilor prezidenţiale, comunitatea maghiară din România şi-a acordat încrederea actualului şef al statului român.

Totodată, deputatul s-a referit la arestarea lui István Beke şi Zoltán Szőcs, care a avut loc acum zece ani, spunând că acele demersuri „ar fi fost de neconceput într-un stat democratic”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Comisia Europeană cere Ungariei să renunțe la interzicerea importului de produse agricole din Ucraina

    Comisia Europeană solicită Ungariei să retragă măsurile unilaterale care...

    Țările frugale ale Europei vor austeritate

    Cele 27 de state membre ale UE au avut...

    Presedintele ceh: Numărul țărilor care cumpără muniție pentru Ucraina s-a înjumătățit

    Numărul țărilor care participă la inițiativa condusă de Cehia...

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Articole relationate

    Categorii populare