Europarlamentarul PSD Carmen Avram: La nivel european, PSD a depăşit problemele de imagine din era Dragnea

Europarlamentarul social-democrat Carmen Avram susţine că, la nivel european, PSD a depăşit problemele de imagine din era Dragnea. “A fost vorba de nişte lideri asupra cărora planau acuzaţii. Partidul în sine e format din milioane de oameni. Nu poţi să pui anatema asupra a milioane de oameni”, a declarat Carmen Avram pentru News.ro, la Bruxelles, întrebată cum au reacţionat liderii europeni la formarea coaliţiei PSD-PNL.

“Din fericire, liderii europeni nu intervin în politica internă a unui stat membru, numai dacă există probleme extrem de grave, cum sunt cele din Polonia sau din Ungaria, unde sunt acuzaţii că nu sunt respectate prevederile tratatelor UE. România nu este în această situaţie. UE ne va lăsa să ne facem noi planurile şi să le punem în aplicare aşa cum credem noi de cuviinţă. Pe de altă parte, PSD nu mai este partidul din anii 2017-2018, căruia să i se impute diverse păcate. UE a înţeles că situaţia nu era chiar atât de gravă cu PSD ca partid în sine. A fost vorba de nişte lideri asupra cărora planau acuzaţii. Partidul în sine e format din milioane de oameni. Nu poţi să pui anatema asupra milioane de oameni sau asupra unei sigle”, a declarat Carmen Avram.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare