VIDEO/Ministra Mediului a prins in ofsaid conducerea REMIN: Nevasta șefului REMIN e director la Mina Cavnic care nu mai funcționează

Situație revoltătoare la Cavnic! Conducerea REMIN, pusă în fața unor întrebări incomode! În timpul vizitei la Cavnic, ministrul Natalia-Elena Intotero s-ar fi confruntat cu o situație greu de explicat. Informațiile prezentate de conducerea companiei REMIN ar fi fost în contradicție cu realitatea constatată în teren, ridicând serioase semne de întrebare cu privire la corectitudinea explicațiilor oferite. Dar surpriza și mai mare ar fi venit în momentul în care ministrul a aflat că soția directorului general al companiei REMIN ar ocupa funcția de director la Mina Cavnic, o exploatare minieră care nu mai funcționează!, a scris pe Facebook primarul liberal din Cavnic Vladimir Petruț.

Dacă aceste informații se confirmă, conducerea REMIN trebuie să explice public cum se justifică existența acestei funcții, ce atribuții presupune și din ce fonduri este remunerată. Cine răspunde pentru această situație? Cine verifică modul în care sunt administrate resursele companiei? Cavnic are nevoie de soluții concrete pentru problemele grave de mediu, nu de explicații care ridică și mai multe semne de întrebare.Așa ceva rar întâlnești! Iar asemenea situații nu trebuie trecute sub tăcere!, mai spune Petruț.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful industriașilor ruși: Urmează concedieri

    Rusia nu ar trebui să se aștepte la o...

    Bulgaria suspendă ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei: Avem deficit

    Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a anunțat că suspendă ajutorul...

    Musk susține o campaniei pentru revenirea lui Jensen Huang în funcția de CEO al Nvidia

    Antreprenorul american Elon Musk a anunțat că s-a alăturat...

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Articole relationate

    Categorii populare