Viktor Orbán: Principalii furnizori de servicii de telecomunicaţii nu vor majora preţurile până la 1 iulie, iar furnizorii de servicii care au crescut deja preţurile anul acesta vor reveni la nivelul preţurilor de la 1 ianuarie

Principalii furnizori de servicii de telecomunicaţii nu vor majora preţurile până la 1 iulie, iar furnizorii de servicii care au crescut deja preţurile anul acesta vor reveni la nivelul preţurilor de la 1 ianuarie, a anunţat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri, într-un clip video încărcat pe pagina sa de Facebook, adăugând că acest lucru se aplică deopotrivă serviciilor de televiziune, internet şi telefonie mobilă.

Premierul a relatat că cel mai important punct de pe ordinea de zi a şedinţei guvernamentale a fost continuarea scăderii preţurilor.

A fost ascultat raportul ministrului economiei privind negocierile cu companiile de telecomunicaţii. „Aceste negocieri au avut rezultate, am încheiat acorduri”, a spus Orbán.

Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat că mai mare furnizor de servicii aflat în proprietate maghiară s-a angajat chiar să introducă oferte noi pentru clienţii persoane fizice, la preţuri accesibile.

„În cazul alimentelor am întreprins cu succes măsuri împotriva celor care creşteau preţurile şi am reuşit să reducem preţurile la 30 de alimente de bază. Acum este rândul serviciilor bancare şi de telecomunicaţii, pentru că şi preţurile acestora au crescut semnificativ în ultima perioadă”, a arătat Viktor Orbán.

„Se pregătesc şi băncile, vom continua să reducem preţurile”, a spus premierul maghiar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare