Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac: Bugetul dat de minister este o bătaie de joc

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că suma de 2,1 milioane de lei, repartizată instituţiei de către Ministerul Tineretului şi Sportului pentru 2021, este o bătaie de joc şi că este posibil ca preşedintele Ion Ţiriac să nu semneze contractul de finanţare.

„Din punctul nostru de vedere este o bătaie de joc la adresa Federaţiei Române de Tenis şi din prima discuţie avută cu preşedintele federaţiei, cu domnul Ţiriac, nu cred că va accepta să semneze această bătaie de joc. Este vorba de aproximativ două milioane de lei, după o perioadă de 4 ani în care Federaţia Română de Tenis nu a avut finanţare, fiind sistată. Nu ştiu ce se va întâmpla dacă domnul Ţiriac nu va semna contractul de finanţare. Cu siguranţă ne vom mai întâlni cu domnia sa. Deocamdată dânsul finanţează federaţia, deja am avut patru loturi în pregătire, încep competiţiile internaţionale, naţionale. Vom vedea ce hotărâre va lua, vom face din nou apel la minister să ne primească această comisie şi punctual pe proiecte şi pe competiţii internaţionale să demonstrăm că nu avem cum trăi din această aceşti două milioane de lei. Gândiţi-vă că urmează Cupa Federaţiei, jucăm împotriva Italiei, un meci foarte important, un meci de campionat mondial. În 2019, în ultimul an în care s-au disputat competiţiile conform calendarului, echipa naţională de Fed Cup a fost singura semifinalistă, pentru locurile trei-patru, şi în condiţiile astea dai un buget în bătaie de joc, două milioane de lei la o federaţie care are vizibilitatea şi expunerea maximă?”, a declarat Cosac, pentru AGERPRES.

El s-a arătat nemulţumit de decizia MTS în condiţiile în care există o hotărâre definitivă în instanţă conform căreia refuzul finanţării în anii trecuţi a fost „un abuz”: „Şi aş putea completa cu faptul că prin decizia definitivă civilă 581 din 2020, Curtea de Apel Bucureşti a anulat actul prin care Ministerul Tineretului şi Sportului a refuzat finanţarea Federaţiei Române de Tenis din 2018. Se dovedeşte că a sabotat dezvoltarea tenisului românesc, este practic dovedită şi pe cale judecătorească. Deci nu numai că noi am strigat din răsputeri că e ilegal ce fac şi este un abuz, iată că şi instanţa legală, Curtea de Apel ne-a dat dreptate”.

Cosac a precizat că suma alocată FRT de către MTS abia dacă ar putea acoperi în acest an plata salariilor angajaţilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare