Ungaria face pârtii de ski în Ținutul Secuiesc

A fost inaugurată prima pârtie de schi dotată cu telescaun din Munţii Harghita, la Vărşag, realizată cu sprijinul financiar al statului ungar. La ceremonia de inagurare, printre obiective, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului, a vorbit despre conectarea pârtiilor de schi din aceşti munţi şi crearea unui sistem coerent de pârtii de schi.

Pârtia de schi, cu un grad mediu de dificultate, cu o lungime
de 1 050 metri şi cu o diferenţă de nivel de 161 metri, este dotată
cu un telescaun cu două locuri, cu un ratrack pentru întreţinerea
pârtiei, cinci tunuri de zăpadă şi un bazin de alimentare cu apă de
8 000 de metri cubi şi un sistem aferent de conducte. Asociaţia
“Székelyvarság Négyévszakos Sí és Túraközpont” (Centrul de Schi şi
Drumeţii Patru Anotimpuri Vărşag), care a realizat pârtia, a
obţinut o subvenţie din Ungaria de 420 de milioane de forinţi (1.18
milioane euro) de la Secretariatul de Stat pentru Politici
Naţionale al Cancelariei Prim-ministrului. La realizarea pârtiei a
fost consultată, din punct de vedere profesional, şi campioana de
schi alpin Edit Miklós, originară din Miercurea Ciuc, fosta
preşedintă a Federaţiei Ungare de Schi.

La ceremonia de inaugurare, secretarul de stat Árpád János
Potápi a declarat că ministrul ungar al finanţelor, Mihály Varga, a
susţinut iniţiativa localnicilor şi astfel s-au realizat mai multe
investiţii în Vărşag.

Secretarul de stat a considerat că un obiectiv pe termen lung
ar putea fi conectarea staţiunilor de schi care funcţionează
izolate în Munţii Harghita, cum ar fi pârtiile de schi de la Băile
Harghita şi Harghita-Mădăraş. Acestea să fie dirijate spre
Depresiunea Ciucului şi Vărşag, realizându-se astfel un sistem de
pârtii de schi cum nu există altul în regiune.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare