spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
1.6 C
București

Unde s-au „mutat” turiștii de la Cascada Bigăr după prăbușire

„De la începutul lunii iunie 2021, când s-a prăbușit cascada Bigăr, și până în prezent, numărul turiștilor a început să scadă simțitor. Dacă în iunie 2021 ajungeau în zonă circa 3.700 de turiști, anul acesta în aceeași perioadă au vizitat cascada doar 1.700 de persoane, Cea mai bună lună din 2021 a fost mai, când la cascada Bigăr s-au tăiat 6.241 de bilete, iar la un an distanță, în mai 2022, puțin peste 700. Deci, scăderea este mai mult decât vizibilă. A crescut în schimb numărul turiștilor în zona Valea Bei, unde anul acesta în luna mai am avut 1.783 de turiști, în iunie 1.580, iar în iulie 2.291. Nu putem spune cu certitudine dacă cei care au venit în anii trecuți la cascada Bigăr se reorientează acum doar spre Valea Beiului, dar putem vorbi pe cifre de o creștere a turiștilor la Ochiul Bei și Cascada Beușnița.”, a declarat pentru expressdebanat.ro Mile Galcan, inginer silvic în cadrul Administrației Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.

 În 2020, când Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița a înregistrat un număr record de turiști, de peste 70.000, la Bigăr, principalul obiectiv vizitat al parcului, ajungeau turiști de pe întreg mapamondul: „Am avut turiști din Japonia, America, și foarte mulți din Europa, care-și doreau să se fotografieze la cascadă. În 2020 putem vorbi despre un număr record de vizitatori, de 72.223 de persoane pe întreg teritoriul parcului, dintre care numai la Bigăr au fost în jur de 50.400 de persoane. Sunt și acum turiști, dar nu la fel de mulți. După români, principalii vizitatori sunt din Serbia, după care urmează cei din Ungaria, Austria și Germania”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare