Fostul ministru Elena Udrea, condamnată definitiv la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, afirmă ironic miercuri seară, într-un mesaj postat pe contul oficial de Facebook, că va cere să fie declarată nebună, după ce a urmărit experienţa unui criminal care a scăpat necondamnat pe motiv că nu avea discernământ.
”Văzând cum criminalul din Braşov, cel care acum trei ani şi-a omorât bunica, a fost trimis acasă fără să fie tras la răspundere, pe motiv că fost lipsit de discernământ la momentul crimei, mă gândesc să cer şi eu să fiu declarată nebună şi lipsită de discernământ pentru că m-am implicat în aducerea campionului Mondial la box, Lucian Bute, să boxeze în România”, se arată în mesaj.
Udrea reclamă, din nou, un abuz în condamnarea sa: ”Dincolo de abuzul făcut de cei 4 judecători ai ICCJ în 7 aprilie, care au încălcat atât Constituţia României cât şi Deciziile CCR nr. 685/2018 şi CJUE din 212.12.2021 şi au refuzat rejudecarea în condiţii de legalitate a dosarului Gala Bure, pe fondul problemei, prin sentinţa care trebuia să fie desfiinţate şi nu a fost, eu am fost condamnată în 2018 la 6 ani de închisoare pentru că “am cerut angajaţilor ministerului să găsească SOLUŢIILE LEGALE pentru MDRT să poată face publicitate brandului turistic al României în timpul Galei de Box, Campion pentru România”, organizată la Bucureşti în iulie 2010, (citat din Rechizitoriu)”.
”În această Gală, campionul mondial la Box de la aceea dată, românul Lucian Bute, a câştigat prin K.O centură IBF. Gala Bute fiind cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată în România şi cu cea mai mare audienţă la toate categoriile, pe plan naţional şi internaţional, meciul lui Bute fiind retransmis de câteva ori chiar pe CNN, Euronews, Eurosport şi alte canale tv. Pentru că am vrut să promovăm pe bani europeni, brandul turistic al României la acest eveniment, şi am şi reuşit, întâi Kovesi, apoi judecătorii sistemului ocult care conduceau şi Justiţia până în anul 2020, Ionuţ Matei, Florentina Dragomir & Co, au decis că este un abuz în serviciu, şi mi-au dat 6 ani de închisoare cu executare”, adăugat fostul ministru.
Aceasta afirmă că vrea să fie considerată nebună şi fără discernământ, ”pentru că doar un nebun şi-ar fi riscat libertatea, cariera, ba chiar şi viaţă, dacă ne gândim la ce i se întâmpla lui Rudel Obreja, victima colaterală a acestui abuz, pentru a face ceva bun pentru ţară”.
Aceasta susţine că nimeni până atunci şi nici de la Gala Bute încoace nu a mai reuşit să organizeze ceva măcar asemănător în România, sau nici nu a mai încercat, văzând ce i s-a întâmplat ei.
”Oamenii sănătoşi la minte, nu fac nimic, se bucură liniştiţi de funcţiile lor şi de privilegiile aferente, fără să realizeze ceva şi pentru ţară, dar sunt liberi şi fericiţi! În timp ce eu mă lupt pentru dreptul de a-mi întâlni copilul de 3 ani, în puşcărie”, a mai scris Udrea.