spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.4 C
București

Tzipras se pregătește să sfideze UE: Va semna un acord economic pe 3 ani cu Rusia

Premierul elen Alexis Tsipras se pregăteşte pentru o întâlnire cu omologul rus Vladimir Putin, în timpul unei vizite la Moscova în 8-9 aprilie, intenţionând să semneze un acord economic pe trei ani între Grecia şi Rusia, spre nemulţumirea liderilor occidentali, relatează ziarul grec Kathimerini.

Oficiali europeni de rang înalt şi-au exprimat deja îngrijorarea că Grecia s-ar folosi de Rusia în negocierile cu creditorii internaţionali pentru continuarea finanţării statului elen aflat în pericol să intre în criză de lichidităţi.

Surse guvernamentale elene au declarat pentru Kathimerini că autorităţile de la Atena sunt hotărâte să facă o politică economică şi energetică multilaterală. În acest sens, obiectivul autorităţilor elene este semnarea unui plan comun de acţiune cu Rusia, în domeniul economiei, comerţului, cercetării şi tehnologiei, pe termen de trei ani.

Tsipras nu pare să fie impresionat de îngrijorarea Occidentului faţă de un derapaj geopolitic al Greciei şi nu intenţionează să ascundă factori de dezacord, cum ar fi anexarea Crimeei de către Rusia, au arătat sursele.

Pe parcursul weekend-ului, politicieni germani şi-au exprimat rezervele puternice avute faţă de vizita premierului grec la Moscova.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, l-a avertizat pe premierul elen să nu îndepărteze UE. Într-un interviu acordat publicaţiei Hannoversche Allgemeine Zeitung, politicianul german a spus că „ar fi inacceptabil dacă Tsipras ar pune în pericol politica UE faţă de Rusia, în schimbul unui ajutor din partea acestui stat”.

Critici au venit şi din partea ministrului german al Economiei, Sigmar Gabriel, care a spus publicaţiei Rheinische Post că nu îşi poate imagina că cineva de la Atena ia în serios ideea de a întoarce spatele Europei pentru a cădea în braţele Moscovei.

Tsipras a declarat la sfârşitul lunii martie, agenţiei ruse de presă TASS, că Grecia nu mai susţine sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană din cauza amestecului Moscovei în conflictul din Ucraina, el precizând că i-a informat deja pe liderii UE în legătură cu poziţia guvernului elen.

„Nu suntem de acord cu sancţiunile. Cred că reprezintă un drum către nicăieri. Susţin punctul de vedere potrivit căruia sunt necesare dialogul şi diplomaţia, ar trebui să ne aşezăm la masa negocierilor şi să găsim soluţii la problemele importante”, a afirmat atunci Tsipras.

Premierul a apreciat că guvernele anterioare din Grecia nu au făcut tot ce puteau pentru a evita impunerea unor sancţiuni „fără sens” Rusiei, el arătând că rezultatul a fost impunerea embargoului inclusiv asupra produselor agricole din Grecia, ceea ce a afectat serios economia ţării sale.

În acest sens, premierul grec a declarat că guvernul de la Atena ar putea să aibă o cooperare “substanţială” cu Moscova, care să îi permită să exporte produse agricole către Rusia. De asemenea, Tsipras a numit energia şi turismul ca domenii în care Rusia şi Grecia „ar trebui să vadă cum se pot ajuta una pe cealaltă”.

Grecia poartă în prezent negocieri cu creditorii săi internaţionali – UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – pentru a ajunge la un acord privind prelungirea programului de sprijin financiar în valoare de 240 de miliarde de euro încheiat în 2010.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Articole relationate

    Categorii populare