spot_img
4.3 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasămediuTudor Chiuariu, urmărit în dosarul lui Hrebenciuc, pentru că ar fi cerut...

Tudor Chiuariu, urmărit în dosarul lui Hrebenciuc, pentru că ar fi cerut două milioane de euro COMUNICAT DNA: CONTROL JUDICIAR PENTRU TRAFIC DE INFLUENŢĂ ŞI SPĂLARE DE BANI

-

Senatorul PNL Tudor Chiuariu este urmărit penal în dosarul în care este arestat Viorel Hrebenciuc, fiind acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi cerut două milioane de euro ca să intervină la prefectul de Bacău pentru rezolvarea situaţiei privind retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure, transmite Mediafax.
Surse citate de Agerpres au susținut că față de Chiuariu s-a dispus control judiciar de către procurorii Serviciului teritorial Brașov al DNA.
Potrivit surselor citate, în calitate de avocat, Chiuariu ar fi cerut bani în schimbul unei intervenții la prefectul de Bacău pentru retrocedarea unei suprafețe de pădure.
COMUNICATUL DNA:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, începând de la data 10 ianuarie 2015 până la data de 08 februarie 2015 inclusiv, faţă de inculpatul CHIUARIU TUDOR-ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunile de:
– trafic de influenţă,
– spălare de bani,
– aderarea la un grup infracţional organizat.

- Reclama -

În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date şi indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:
În contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, în luna noiembrie 2012 inculpaţii Varga Ioan Gheorghe şi Călugăr Daniel Constantin s-au înţeles cu inculpatul Chiuariu Tudor să primească suma de 2.500.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna.
Această decizie avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 43.227 ha teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.
Ulterior, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul Chiuariu Tudor, potrivit căruia suma de 2.000.000 de euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix şi suma de 500.000 de euro cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.
Prin cooptarea inculpatului Chiuariu Tudor în interiorul grupului infracţional organizat, acesta a dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea inculpaţilor Adam Ioan şi Paltin Gheorghe Sturdza, şi-a folosit influenţa politică dată de calitatea de parlamentar şi fost ministru al justiţiei, pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică Bacău, în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna.

- Advertisement -

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul CHIUARIU TUDOR-ALEXANDRU trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e) să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu persoanele menţionate în ordonanţa procurorilor;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

- Advertisement -

Inculpatului CHIUARIU TUDOR-ALEXANDRU i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img