Statul american vrea 2,7 milioane dolari de la Alexandru Bittner

Statul american se judecă cu omul de afaceri român Alexandru Bittner, cetățean al SUA, apropiat al fostului premier Adrian Năstase, supranumit „Baronul Deltei” și implicat în numeroase business-uri, în special imobiliare și turistice,pentru a obține punerea în executare a unei decizii de impunere a Fiscului federal (IRS) din 2017, care l-a amendat atunci pe Bittner cu 2,7 milioane dolari, transmite Profit.ro.

Bittner a fost amendat pentru că nu ar fi raportat Fiscului american sumele de peste 10.000 dolari deținute în conturi deschise la bănci străine (în principal din România, dar și din Elveția sau Liechtenstein) în perioada 2007-2011 inclusiv, perioadă în care a locuit în România. Afaceristul s-a apărat inclusiv cu argumentul că nu a știut că legea americană îl obliga să facă astfel de raportări, dar a susținut și că IRS a interpretat greșit legea și i-a calculat o amendă de câteva zeci de ori mai mare decât cea care ar rezulta din aplicarea corectă a normelor în vigoare. Bittner nu este acuzat că ar fi datorat taxe statului american și nu le-ar fi plătit.

Procesul, intentat de autoritățile de la Washington în iunie 2019 și aflat în continuare pe rol, se judecă într-un tribunal din Texas.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare