Home ALEGERI 2020 Profesorul Rafila după intrarea în PSD: Vor fi hotărâtoare următoarele două săptămâni...

Profesorul Rafila după intrarea în PSD: Vor fi hotărâtoare următoarele două săptămâni pentru organizarea alegerilor

0

Următoarele două săptămâni de evoluţie a infectărilor cu noul coronavirus vor fi decisive în ceea ce priveşte oportunitatea organizării alegerilor parlamentare, a declarat, joi, prof. dr. Alexandru Rafila.

Eu nu ştiu care va fi situaţia pe 6 decembrie. Din punctul meu de vedere, vor fi hotărâtoare următoarele două săptămâni, pentru că noi ne aflăm pe un trend ascendent. Dacă acest trend ascendent va continua să fie rapid crescător, iar numărul de cazuri de pacienţi internaţi în secţiile de terapie intensivă şi mortalitatea va fi importantă, atunci sigur că trebuie să existe o gândire a întregii clase politice legată de momentul oportun pentru organizarea alegerilor. Nu pot să fac pronosticuri în acest moment, dar în mod evident ne găsim într-o situaţie foarte serioasă şi ea trebuie luată ca atare. Cei care au responsabilitatea să acţioneze în consecinţă”, a declarat Rafila într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

El a adăugat că cea mai bună variantă ar fi oprirea creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus.

„Nu pot să spun mai clar (dacă alegerile ar trebui amânate – n.r.), pentru că nici nu vreau să mă gândesc la un scenariu în care vor exista persoane care aşteaptă să intre la secţiile de terapie intensivă. Pacienţii de la terapie intensivă nu pot aştepta. (…) Eu sper, şi sperăm cu toţii, că cea mai bună variantă ar fi să se oprească creşterea, să vedem o scădere a numărului de cazuri, a numărului de internări la terapie intensivă şi să organizăm alegerile. Cred că aceasta ar fi situaţia ideală pentru toată lumea şi cred că lucrul ăsta ar trebui să ni-l asumăm”, a susţinut Rafila.

Potrivit acestuia, consecinţele măsurilor de restricţie nu se văd „de pe azi pe mâine”.

„Din păcate, şi deciziile, şi măsurile în România sunt reactive, nu sunt predictive. (…) Este bine ca totdeauna să iei măsura potrivită la timpul potrivit”, a opinat Rafila, care a evidenţiat că situaţia din ţara noastră este una generală pe tot globul.

Prof. Rafila consideră că între elementele care au generat creşterea cazurilor de infectări se află reîntoarcerea în activitate din concedii, la începutul lunii septembrie, şi debutul anului şcolar pe 14 septembrie.

„Eu nu cred că alegerile, procesul electoral în sine, au dus la cumularea a numeroase cazuri. Dar a existat înainte campania electorală, oamenii s-au adunat. După alegeri au sărbătorit toate partidele politice. Lucrurile astea generează un număr de cazuri noi. Şi atunci filozofia care este? Şi dacă vom organiza alegeri, trebuie să ne gândim foarte serios la consecinţele dinainte şi de după alegeri. (…) Important este un lucru – ca oamenii să participe în număr cât mai mare la aceste alegeri, astfel încât ele să fie relevante pentru democraţie şi pentru următorii patru ani”, a argumentat medicul.

El a mai spus că politizarea subiectului legat de pandemie n-a fost bună.

„Lucrul ăsta creează confuzie mai ales populaţiei şi atunci când se iau măsuri, oameni nu mai ştiu ce să creadă şi preferă măsurile cele mai facile de obicei. E natural. Cred că ăsta este răspunsul – să încercăm să evităm dezbaterile de natură politică, când avem toţi un interes comun: rezolvarea unei probleme de sănătate publică”, a mai declarat Rafila.

Medicul s-a pronunţat din nou contra testării în masă: „Testarea în masă a populaţiei nu există decât în China. Rezultatele sunt dubioase. (…) Aşa-zisa testare în masă înseamnă să testezi toate persoanele care sunt contacţi ai persoanelor diagnosticate, dar aceasta e posibil dacă am o structură de sănătate capabilă să facă toate anchetele epidemiologice, să identifice contacţii, să ia legătura cu ei”.

Ad

Exit mobile version