spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizePrimarul liberal din Buziaș acuză: Petru Groza şi Ana Pauker din PNL

Primarul liberal din Buziaș acuză: Petru Groza şi Ana Pauker din PNL

-

Analizând „cu mult calm şi discernământ” toate cele întâmplate în PNL, în ultima lună, de la eşecul alegerilor din 3 iulie, până azi, 4 august, primarul Buziașului, Sorin Munteanu, constată cu regret „cum în repetate rânduri şi fără cele mai mici scrupule au fost călcate în picioare, toate principiile şi valorile democraţiei interne de partid”. Munteanu spune că la alegerile din 31 iulie a văzut colegi cerându-şi dreptul statutar la vot, dar nu au fost lăsaţi să voteze. „Sunt membri PNL cu contracte de muncă în Timişoara, fiind plătitori de cotizaţie din 2017, colegi pe care-i cunosc şi îi cunoaşteţi: ingineri, avocaţi. Au fost scoşi total nestatutar de pe convocatorul alegerilor, pe motiv că ar fi golani, în gândirea unora! Am văzut cum în CDJ au manipulat votul online, pe zoom, privind suspendarea unor colegi. Am văzut cum în BPJ se votează norma de reprezentare la conferinţa judeţeană, cu 45 de voturi în sală din 63, iar o săptămână mai târziu, acelaşi BPJ, cu 27 de voturi în sală şi cinci voturi online (?!) schimbă norma de reprezentare, pentru că se poate şi asa vor unii… Pentru că o masă mai mare de oameni poate fi manipulată mai usor!”, a transmis Sorin Munteanu într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, conform Press Alert.

- Reclama -

„Am văzut mesaje grobiene, de mahala, exprimate de liderii organizaţiei, împotriva unor colegi şi a preşedintelui partidului! Am văzut lipsa de comunicare, negociere pentru a avea un consens politic! Am văzut practicile prin care s-a votat la alegerile din 31 iulie, modalitate pe care Petru Groza şi Ana Pauker ar fi fost invidioşi! Am văzut cum a fost decapitată o întreagă conducere a unei organizaţii municipale, cum este cea de la Lugoj. Am văzut ce susţinere are tandemul Nica – Groza la Lugoj, unde o singură persoană a venit la alegerile organizate de cei doi. Am văzut explicaţia halucinantă a lui Alin Nica, potrivit căreia alegerile nu trebuie consumate, ci doar anunţate. Ca şi cum la o nuntă, dacă nu vine mireasa, se poate spune că aceasta a fost organizată”, a mai transmis primarul orașului Buziaș.

- Advertisement -

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img