Povestea misterioasă a tabloului furat și găsit într-un zid

Un tablou furat în urmă cu 20 de ani şi găsit accidental în urmă cu cinci săptămâni la Piacenza, în nord-vestul Italiei, este o operă originală a pictorului austriac Gustav Klimt, a indicat vineri un magistrat însărcinat cu ancheta, citat de AFP, transmite Agerpres.

”Cu mare emoţie vă pot spune că tabloul găsit este autentic”, a declarat Ornella Chicca într-o conferinţă de presă.

În februarie 1997, în timp ce muzeul de artă Galleria d’arte moderna Ricci Oddi din Piacenza era închis pentru lucrări de renovare, tabloul intitulat ”Portretul unei doamne” a fost furat fără urme. La acea vreme, Poliţia italiană credea că hoţii au folosit un fel de undiţă pentru a agăţa capodopera şi a o smulge de pe peretele pe care era amplasată, apoi au ridicat-o printr-un luminator deschis până pe acoperişul galeriei de artă, unde i-au îndepărtat rama.

Un fals bine realizat al picturii, împachetat şi trimis prin poştă unui politician căzut în dizgraţie, a fost confiscat de autorităţi o lună mai târziu, contribuind la adâncirea misterului ce înconjoară acel jaf.

La 10 decembrie anul trecut, grădinarii care curăţau zidul exterior al muzeului au dat din întâmplare peste tablou. În timp ce îndepărtau iedera de pe zid, ei au descoperit o gură de aerisire unde au dat peste un sac de plastic negru în care se afla tabloul, fără ramă.

Directorul muzeului, Massimo Ferrari, a declarat pentru AFP încă din primele zile de la descoperire că există ”semnale pozitive” privind autenticitatea operei.

Pentru stabilirea autenticităţii sale, ”mai mult decât orice, ne-am uitat la partea din spate a picturii, deoarece pe spate se află sigiliile de ceară unde este aplicată ştampila muzeului”, a explicat Ferrari, subliniind că partea din spate a unui tablou este ”mult mai dificil de refăcut (în comparaţie cu cea din faţă), chiar şi de către falsificatori”.

Lucrarea ”Portretul unei doamne”, un tablou de 55×65 centimetri realizat în 1916/1917 de Gustav Klimt, a fost foarte mediatizată în 1996, când o studentă la arte frumoase, Claudia Maga, a contribuit la descoperirea faptului că sub un prim portret se ascundea altul, portretul unei tinere femei, care nu mai fusese văzut în public din 1912.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare