Până se mișcă România, Germania va plafona prețul la gaze

Germania intenţionează să implementeze plafonarea preţului gazelor cât mai aproape de propunerile comisiei de experţi, dar va trebui să ţină cont de orientările Comisiei Europene care pot fi diferite, a afirmat marţi ministrul Economiei, Robert Habeck, transmite Reuters și Agerpres.

Reglementările UE privind ajutoarele de stat urmează un raţionament diferit când este propus un preţ fix pentru marii consumatori de şapte cenţi per kWh, a declarat Robert Habeck, adăugând că sunt necesare aplicări individuale.

Întrebat de o potenţială interdicţie asupra bonusurilor pentru conducere sau a dividendelor pentru acţionari, în perioada în care firmele beneficiază de plafonare, ministrul Economiei a răspuns că ar fi de acord cu raţionamentul comisiei de buget privind blocarea bonusurilor şi dividendelor. Totuşi, plata rapidă a ajutorului trebuie să rămână garantată, a adăugat Habeck.

Conform proiectului de lege consultat de Reuters, planificata plată unică a Guvernului german pentru a atenua impactul creşterii preţului la gaze asupra consumatorilor ar urma să fie făcută în decembrie 2022 şi va costa Executivul aproximativ 12 miliarde de euro, conform proiectului de lege.

Plata, care trebuia iniţial să acopere factura la gaze pe o lună, se va aplica tuturor gospodăriilor şi companiilor care consumă mai puţin de 1,5 milioane Kwh pe an şi ar urma să servească drept punte până când Guvernul introduce mecanismul de limitare a preţurilor la gaze, se arată în proiect.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Republicanii se tem că vor pierde alegerile din noiembrie din cauza războiului

    Republicanii se tem că vor pierde alegerile intermediare pentru...

    Bloc pentru medici in Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost pe...

    Karting&off-road in Mehedinți

    Consiliul Județean Mehedinți susține proiectele educaționale care contribuie la...

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    Articole relationate

    Categorii populare