Oana lui Cioloș lovește din nou: Traiul la comun ne-ar feri de pandemie

Legendara Oana Bogdan, fosta membră a PLUS care a provocat valuri imense acum doi ani după lansarea unor mesaje privind desființarea proprietății și traiul la comun, revine azi în forță. Într-o postare pe Facebook, arhitecta susține că traiul la comun ne-ar feri de pandemie, iar săracii chinezi nu ar mai trebui să vîndă lilieci pentru a supraviețui, transmite Inpolitics.

”Ce s-ar întâmpla dacă următoarea pandemie ne-ar prinde trăind comunal?”, m-a întrebat cineva acum un an.
În primul rând că n-am mai avea pandemii dacă am trăi „comunal”, pentru că asta ne-ar reduce amprenta ecologică. Adică am lăsa naibii natura în pace. I-am face loc. Căci natura nu mai are loc. Înghesuită, ne transmite mesaje în formă de viruși care ne țin în casă(…)
Pământul n-ar mai trebui să fie în proprietatea nimănui. Și da, mă gândesc și la săracii Chinei, care sunt nevoiți să vândă lilieci pentru a supraviețui, și la țăranii români, cei care au trăit colectivizarea, și la urmașii lor care, în ultimii treizeci de ani, au fost sărăciți de goana bogaților după „a avea” și mai mult. Și, dacă, să zicem, ar fi să ne lovească totuși o altă pandemie trăind „comunal”, traiul ăsta „comunal” ne-ar ajuta s-o combatem. Pentru că traiul „comunal” nu înseamnă să dormi claie peste grămadă în aceeași cameră, după cum nu înseamnă nici să mănânci cu aceeași lingură. Traiul „comunal” este o formă de organizare. Împărtășești mai binele comunității, nu dormitorul. Cooperative de locuit, co-housing, co-living – toate acestea sunt moduri în care oamenii au înțeles să se organizeze în alte țări pentru a avea acces la locuințe ieftine de calitate (nu e nici o contradicție), pentru a-și asigura energia termică și electrică din surse regenerabile și legume din grădina colectivă, pentru a crea o comunitate intergenerațională, în care bătrânii sunt integrați armonios. O astfel de formă de organizare funcționează impecabil pe timp de pandemie, pentru că oamenii au încredere unii în alții și împărtășesc mai binele comunității” scrie Bogdan, potrivit siteului demnitatea.info.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare