spot_img
miercuri, 17 decembrie, 2025
0 C
București

Mişcări de culise INTERESANTE la Sibiu: Forumul Democrat German a trădat PNL pentru PSD

Protocolul de colaboare între PNL Sibiu și FDGR pare să nu funcționeze ”ca pe roate” la Consiliul Județean Sibiu. Mai mult s-a ajuns ca FDGR-ul să voteze cu PSD-ul, lucru care s-a întâmplat în ședința ordinară de joi după amiază, scrie Ora de Sibiu.

Mişcarea poate fi interpretată ca una interesantă datorită faptului că Forumul Democrat German din Sibiu a fost condus de Klaus Iohannis şi este apropiat acestuia.

Prima surpriză a apărut înainte de a trece la vot. Fostul președinte al CJ Sibiu, consilierul Martin Bottesch, cunoscut ca un apropiat al preşedintelui Iohannis, a anunțat că ”Noi am hotărât să ne abținem. Vedem problematică realizarea contractului. Nu avem siguranța că se va realiza acel transfer al deșeurilor înapoi din Sibiu în județul Alba. Nu avem siguranța că se va realiza acel transport. (..) Nu avem nici o siguranță și legat de faptul că Agenția de Mediu Alba va aproba transferul înapoi al deșeurilor. Avem aceste semne de întrebare și noi am decis să ne abținem”.

După discursul lui Bottesch și cei de la PSD au anunțat că se abțin în a vota favorabil acest proiect. ”Vă rog să retragem acest proiect. Dacă nu noi vom vota împotriva acestui proiect”, a spus și reprezentatul PSD Sibiu. Nici argumentele aduse de reprezentantul ADI ECO nu a avut efect, așa că PSD și FDGR s-au abținut de la vot și proiectul nu a întrunit numărul minim de voturi pentru a fi adoptat. Au fost 12 voturi pentru, două împotrivă și 16 abțineri.

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a susținut că acest proiect trebuia adoptat în forma propusă. ”Dacă noi încheiem această convenție suntem în situația în care avem o șansă ca gunoaiele care vin din Alba în Sibiu, să fie reluate de la Sibiu la Alba mai apoi. (..) Nu o să retrag de pe ordinea de zi acest proiect de hotărâre, chiar dacă pică și chiar dacă știu că discuțiile vor fi în cu totul alte direcții decât este real. Vreau să vă spun că îmi asum acest lucru pentru că asta mi-am propus când am intrat în politică și am preluat această oglindă. Vreau să mă pot uita în oglindă și să zic că am făcut tot ceea ce a ținut de mine să fac ca lucrurile să funcționeze. Repet. Cu această convenție avem o șansă în plus ca acele gunoaie să fie preluate înapoi în județul Alba. (..)Dacă nu o votăm atunci nu avem nimic”, a spus printre altele Daniela Cîmpean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bruxelles-ul vrea să oblige Ucraina să cumpere majoritar armament european, nu american

    UE dorește să introducă o regulă „Cumpără active europene”...

    Rubio promite să nu candideze la prezidențiale dacă o va face Vance

    Secretarul de stat american Marco Rubio a exclus miercuri...

    Americanii ajutați de ruși și europenii se bat pe activele rusești înghețate

    Europa a primit semnale clare că administrația americană dorește...

    Coaliția a decis creșterea salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026

    Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a...

    Bolojan: Persoanele cu dizabilități trebuie să plătească impozit local

    Premierul Ilie Bolojan și-a reiterat convingerea că persoanele cu...

    Viktor Orbán: Am spus la Bruxelles că nu creștem taxele

    Maghiarii nu doresc să le crească povara din cauza...

    Premierul slovac: Ceea ce face UE Serbiei nu are nicio legătură cu bunul simț

    Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat astăzi că va...

    Articole relationate

    Categorii populare