Ani la rând, a fost relativ uşor să o prezinţi pe Angela Merkel, omul şi politicianul. O poveste de succes. Ne-a mirat uneori stilul ei fragil. Sau apariţiile ei mai greoaie. Retorica ei modestă sau vocea puţin prea înaltă. Nu am avut răspuns la întrebarea firească referitoare la succesul ei, la autoritatea pe care o emană.

Între timp ştim mai multe: sondajele o crediteză cu multă încredere. Nimeni nu o bănuieşte că ar urmări alte interese, în afara funcţiei de cancelar. Şi stilul ei rece de a face politică are ceva liniştitor. Iar viaţa privată a familiei Merkel-Sauer lipsită de strălucire, locuinţa lor modestă, faptul că îşi gătesc singuri şi preferă drumeţiile în timpul liber – toate satisfac nevoia de normalitate a multor germani. În 2013, în campania electorală împotriva contra-candidatului social-democrat Peer Steinbrück, întrebată fiind de moderator care este mesajul final adresat alegătorilor, ea s-a limitat la propoziţia „Mă cunoaşteţi”. Un efect pozitiv. Astăzi, însă, puţini mai pot susţine că o cunosc pe Merkel.

Singură printre duşmani

A funcţionat atât timp cât lumea era în ordine. În perioada de dinaintea crizei refugiaţilor, de dinainte de Brexit şi de dinainte de Trump. Acum formula trebuie să reziste pe timp de furtună. Nici referirile la numărul mic de şomeri, la creşterea economică solidă şi la stabilitatea bugetară nu mai sunt în măsură să ne liniştească. Germania, Europa şi restul lumii sunt polarizate. Vremuri tulburi. La care se adaugă parteneri tot mai dificili.

Nu de puţine ori, Merkel l-a contrazis pe Putin. Pe atunci însă, imaginea ei în Germania era intangibilă, iar în UE rămânea o putere. De această slăbiciune, de căderea de pe piedestalul intangibilităţii, profită preşedintele Erdogan, atotputernicul de la Bosfor. Chiar şi mici state europene, care în urmă cu 20 de ani curtau Germania, în speranţa că vor fi primite în UE, o atacă acum politic pe „cancelara Europei” şi mizează din nou pe statul naţional.

Pe acest fundal, „New York Times” o vede pe cancelară ca fiind ultima „apărătoare a vestului liberal”, care ar trebui să preia acum cu adevărat conducerea.

După un start ratat, din nou la putere

Refugiaţi sosiţi la Berlin

Pentru a conduce pe termen lung, ea trebuie să găsească în septembrie viitor majoritatea necesară care să o confirme în funcţia de cancelar. Ceea ce este foarte probabil. Dar drumul până acolo este plin de hopuri. Viitorul preşedinte aparţine SPD, nu Uniunii Creştin-Democrate (CDU). Un semn de neputinţă pentru marele partid şi ai săi parteneri din coaliţia de guvernământ. A ezitat până când şeful SPD, Sigmar Gabriel, s-a sesizat şi a trecut la atac. Istoria va defini acest moment ca înfrângere pentru Merkel. Cu atât mai mult cu cât propunerile ei de până acum pentru funcţia de preşedinte nu au prea stat sub semnul norocului.

Furia schimbărilor politice

Tot ce s-a întâmplat până în 2015, anul în care au început să sosească valurile de refugiaţi, a alimentat povestea de succes a cancelarei Merkel. Copilăria, adolescenţa şi tinereţea din Germania Democrată, originea protestantă a familiei, mai puţin activă politic, dar extrem de ambiţioasă. Toate, combinate cu omul potrivit la locul potrivit în 1989 – au propulsat-o neobişnuit de repede pe tânăra cu alură candidă. Când, în încă neclarificatul scandal al donaţiilor din CDU, intervine şi este propulsată în anul 2000 în fruntea partidului. Se năştea atunci mitul Merkel. Care mit continuă să rămână pe val până în vara anului 2015.

Din acel moment, Angela Merkel o ia înaintea politicii. În chestiunea refugiaţilor, cancelara pare a stăpâni situaţia. Mai mult chiar, are şi o viziune politică. Iese din vechile tipare: tăcere prelungită, decizii întârziate şi se impune, cel puţin verbal. A fost un gest umanitar, fără calcule tactice, un „moment de frumuseţe politică”, după cum scria „Der Spiegel”. De mult a dat înapoi, a regretat parţial ceea ce s-a petrecut în a doua parte a anului 2015: accesul necontrolat al câtorva mii de refugiaţi. Încă de pe atunci au apărut întrebările: ştie oare ce face?

Pierderea maximă a controlului – mai întâi la graniţe şi apoi...

Dreapta (AfD) câştigă teren la Berlin

Nu a reuşit să transforme momentul istoric în politică raţională. I-a deranjat pe confraţii bavarezi din CSU, a suprasolicitat landurile federale şi a privit neputincioasă la avântul dreptei, după ce Alternativa pentru Germania (AfD) s-a instalat în tot mai multe parlamente de land. Chiar şi în propriul partid a pus la grea încercare răbdarea conservatorilor populari. În CSU, mulţi nu vor să mai distribuie afişe cu ea pentru campania electorală.

La fel de şifonată este şi reputaţia ei în cadrul Uniunii Europene. La început a deschis graniţele federale fără a se consulta cu partenerii comunitari, de la care aştepta să preia o parte din nou-veniţi. Vecinii europeni nu i-au acceptat şi nu îi acceptă jocul nici în continuare.

Cel mai greu mandat la final

Merkel ar putea fi aleasă pentru a patra oară la conducerea guvernului federal. Pentru că Uniunea, deşi a pierdut mult teren, alături de şi mai grav afectatul SPD, ar putea forma din nou o alianţă. Dar ar fi acesta răspunsul la aşteptările alegătorilor? Problema ei este că, deşi rămâne preferinţa principală în alegerile federale, numirea ei în funcţia de cancelar ar polariza din nou Berlinul. Urmează o perioadă grea. Şi atunci se naşte întrebarea firească: oară nu vrea să decidă Merkel însăşi când să se retragă din funcţia de cancelar?