Liderul socialiștilor Igor Dodon a declarat că va renegocia relațiile Moldovei cu UE și cu Rusia, dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Liderul socialiștilor Igor Dodon a criticat modul „stângaci” în care actuala guvernare de la Chișinău ar încerca să restabilească relațiile economice cu Rusia, după ce doi ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb dintre R.Moldova și UE nu ar fi adus rezultatele așteptate.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Dodon a declarat: „Consider că guvernarea de la Chișinău a înțeles că fără restabilirea relațiilor economice cu Federația Rusă, Moldova nu va supraviețui. Și avem doi ani de implementare a Acordului de Asociere și de Liber Schimb cu UE, și vedem rezultatele pe majoritatea indicatorilor. De aceea, încearcă să restabilească relațiile, dar o face stângaci, uitându-se într-o parte la ce spun americanii și europenii”.

Dodon a mai declarat că după ce socialiștii vor câștiga alegerile prezidențiale din octombrie sau cel târziu după alegeri generale anticipate, pe care le vor „forța” anul viitor, vor renegocia relația cu UE și Rusia: „Noi vom veni la guvernare anul acesta prin funcția de președinte sau peste un an prin alegeri parlamentare anticipate. Noi propunem discuții trilaterale pentru că noi avem nevoie de piața rusă. Invităm colegii din Rusia, împreună cu colegii din UE”.

Igor Dodon a reafirmat însă că nu va încerca să denunțe Acordul de Asociere al R. Moldova cu UE, dacă va câștiga alegerile prezidențiale, pentru că o asemenea decizie nu intră în prerogativele președintelui țării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare