Radio France Internationale, atac la ministrul mehedințean al Economiei care nu dorește deschiderea granițelor: ”Un nedorit semnal guvernamental care izolează România”

Radio France Internationale, secția Română, îl critică pe ministrul mehedințean al Economiei ți Turismului Virgil Popescu, care nu dorește deschiderea granițelor.

COMENTARIUL RFI:

Odată intrată pe panta descendentă a epidemiei, cel puțin în primul ei val, Europa începe să revină la viață. În acest context, reluarea călătoriilor, de afaceri, din interes sau de plăcere, reprezintă un element important în repornirea motoarelor economiei. Ce se întâmplă însă în regiunea noastră?

Iată că, în Europa, frontierele închise încep, încetul cu încetul, să se redeschidă. Statele baltice au decis să constituie o zonă de liberă circulație. Germania, Elveția, Austria, Liechtenstein, Cehia și Ungaria, își vor redeschide și ele reciproc frontierele din 15 iunie. La fel, Franța, Germania și Elveția își vor redeschide și ele granițele. Exemplele pot continua.

Aceste mișcări, încă prudente în actualul context sanitar, au și o importantă dimensiune politică. Ele le arată cetățenilor europeni că măsurile dure luate la începutul pandemiei au fost doar temporare și că libertățile vor fi recâștigate pe măsură ce situația sanitară se va îmbunătăți.

România ar fi putut și ea să fie parte la un astfel de aranjament regional, alături de Bulgaria, Grecia și Serbia, dar a refuzat propunerea.

Desigur, considerentele medicale trebuie să primeze, dar tocmai aici apar semnele de întrebare. Potrivit Worldometer, Grecia și Bulgaria stau cu mult mai bine decât România. Peste 2.200 de cazuri se înregistrau ieri în Bulgaria, la o populație de 7 milioane de oameni. Și circa 2.800 în Grecia, la o populație de 10 milioane. România, cu o populație aproape dublă față de Grecia, are de peste cinci ori mai mulți infectați. Doar Serbia stă mai rău, cu 10.000 de cazuri la peste 8 milioane de oameni.

Văzând cifrele, pare mai degrabă că pericolul ar veni din România către Bulgaria și Grecia și nu invers. Și atunci, de ce Bucureștiul a refuzat?

O explicație a venit nu de la ministrul Sănătății, cum ne-am fi așteptat, ci de la cel al Economiei, Virgil Popescu. După ce a spus că așteaptă mai întâi aprobarea de către Parlament a stării de alertă, ministrul a vorbit despre susținerea turismului intern și și-a exprimat opinia că românii vor prefera ca anul acesta să-și facă vacanțele în țară.

Ei bine, în condițiile în care situația sanitară este mai bună în Bulgaria și Grecia decât în România, motivația ministrului cam miroase a protecționism.

Ea lasă impresia pregnantă că guvernul de la București profită de pandemie pentru a limita cât mai mult libertatea de mișcare a cetățenilor. Teoretic, pentru a-i proteja, dar – dacă e să interpretăm spusele ministrului – pentru a asigura astfel un avantaj nemeritat hotelierilor locali pentru un timp cât mai îndelungat.

Semnalul este unul extrem de prost, pentru că dă României o nedorită imagine de Gică-Contra, într-o regiune în care este mare nevoie de cooperare.

Și mai e ceva. Acum câteva săptămâni, în aceeași rubrică, mă întrebam dacă nu cumva unii lideri populiști vor căuta să profite de pandemie, pentru a nu se mai întoarce atât de repede – dacă se poate, deloc – la normele europene. Unii, pentru a prelungi suspendarea democrației – și mă gândeam mai ales la Ungaria.

Alții, pentru a promova măsuri protecționiste în scopuri de politică internă – dar nu m-aș fi gândit chiar la România.

Evident, putem fi convinși că, la un moment dat, și țara noastră va intra în această bulă de liberă circulație. Măcar pentru faptul că, la prima ocazie, Bojko Borissov și Kyriakos Mitsotakis îi vor bate obrazul omologului lor din PPE, Klaus Iohannis.

Dar semnalul negativ rămâne și alimentează suspiciunile că guvernul ar mai putea încerca și alte metode prin care să se abată de la obligațiile europene având ca pretext pandemia. Cum spune francezul, cine a băut va mai bea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare