Liderul deputaților PSD: Iohannis şi PNL folosesc ”fumigenele şi petardele naţionaliste” ca să deturneze atenţia de la criza sanitară şi economică

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut miercuri că preşedintele Klaus Iohannis şi PNL folosesc ‘fumigenele şi petardele naţionaliste’ ca să ‘deturneze atenţia de la criza sanitară şi economică’, a declarat, miercuri, .

„Ne aflăm în situaţia în care, în plină pandemie, preşedintele Iohannis şi patriotarzii de la PNL consideră că enormităţile şi fumigenele naţionaliste pot deturna atenţia oamenilor de la criza sanitară şi cea economică, de la tunurile pe care le dau în fiecare zi, de la chelnerii pe care îi pun în conducerea spitalelor, de la focarele de infecţie din judeţele pe care le conduc, de la comerţul cu oameni pe care îl fac, de la sutele de mii de locuri de muncă şi zecile de mii de firme închise. V-aţi folosit – şi mă refer la cei de la PNL – fără jenă de un subiect pe care ştiaţi de la bun început că n-are cum să treacă. (…) Este inacceptabil şi neconstituţional un astfel de demers. Aţi tăcut mai mult de o lună de la adoptarea tacită. Ştiaţi foarte bine că vor pica la Senat şi la Camera Deputaţilor (proiectele privind Ţinutul Secuiesc şi Codul administrativ -n.r.), că ambele au rapoarte de respingere”, a declarat Simonis la dezbaterea proiectului privind Codul administrativ.

El a amintit că, în ultimii 30 de ani, au existat în Parlament mai multe proiecte de acest fel, toate respinse prin vot, şi a pus reacţia PNL şi a şefului statului pe seama ‘scăderii din sondaje”.

„Aţi început să minţiţi când aţi văzut că procentele din sondaje încep să vă strângă”, a susţinut Simonis,

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare