spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.3 C
București

Jurnalist PRO TV, 2 ani și 8 luni de închisoare pentru sex cu 2 minori instituţionalizaţi

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi de Judecătoria Târgovişte.

Buga era jurnalist Pro Tv.

Decizia nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Instanţa l-a condamnat la doi ani de închisoare pentru fiecare dintre cei doi minori şi a contopit pedeapsa la doi ani şi 8 luni.

„Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (…) ocupaţie – reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor (…) Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (…) ocupaţie – reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor (…) Constată că faptele deduse judecăţii sunt concurente. (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (24 luni /3 = 8 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie”, se arată în decizia instanţei.

De asemenea, instanţa a decis şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de doi ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Buga este obligat de instanţă să plătească celor doi minori daune morale de câte 10.000 de lei.

Instanţa a mai dispus înscrierea inculpatului Buga Marius Ionuţ în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

La data când au fost comise faptele, Buga era corespondent ProTV. Reprezentanţii televiziunii au anunţat imediat după ce jurnalistul a fost reţinut că au aflat cu surprindere despre investigaţie.

„Condamnăm cu tărie orice acţiune imorală (…). Protecţia minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”, se menţionează într-un comunicat transmis de postul tv la acel moment.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare