Home Actualitate Explodează PNL Iași în scandalul tablei lui Costel

Explodează PNL Iași în scandalul tablei lui Costel

0

Liderul grupului de consilieri judeţeni liberali din Iaşi Romeo Vatră susţine că PNL Iaşi se află într-o situaţie vulnerabilă, după ce DNA a anunţat începerea urmăririi penale în cazul şefului Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, care este şi preşedintele filialei locale a PNL, transmite news.ro.

Romeo Vatră a scris vineri pe Facebook că PNL Iaşi are o „mare problemă ” prin începerea unei anchete penale împotriva preşedintelui organizaţiei, ce vizează acte de corupţie.

„Gravitatea problemei nu este generată exclusiv de ancheta în sine, deoarece până la o sentinţă definitivă, oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, dar atunci când o astfel de acuzaţie vine după o serie de condamnări ale liderilor pe care PNL Iaşi i-a avut in ultimii 10 ani, organizaţia se află acum într-o postură vulnerabilă şi delicată în ce priveşte încrederea electoratului şi a membrilor organizaţiei pe care cu greu am recâştigat-o, printr-un efort intens şi susţinut în ultimii patru ani, efort la care consilierii judeţeni au fost în prima linie. Ţinând cont de acest istoric , organizaţia noastră se confruntă cu o situaţie de criză majoră, care ar trebui tratată ca atare, cu maturitate şi, mai ales, cu onestitate”, afirmă liderul grupului de consilieri judeţeni liberali, Romeo Vatră.,

El adaugă că echipa PNL are în acest moment un lider care se confruntă cu o situaţie critică şi că acest lucru afectează prestigiul întregii organizaţii.

„Se încheie o săptămână de foc în care comunicarea organizaţiei a fost aproape nulă, atât în exterior, dar mai ales în interior. În acest timp, loviturile au căzut zilnic, năucindu-ne pe toţi, iar membrii şi susţinătorii PNL Iaşi aşteaptă încă un punct de vedere al organizaţiei”, precizează liderul grupului de consilieri judeţeni PNL Iaşi, Romeo Vatră.

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru luare de mită şi instigare la delapidare. În acelaşi dosar este urmărită penal şi o persoană cu funcţie de conducere într-o societate din siderurgie, pentru dare de mită şi delapidare.

Ad

Exit mobile version