Home ALEGERI 2020 UDMR îi vrea capul deputatului său de Maramureș

UDMR îi vrea capul deputatului său de Maramureș

0

UDMR aşteaptă ca deputatul său din judeţul Maramureş, Norbert Apjok să-şi depună demisia din parlament.

Această declaraţie a fost făcută de preşedintele uniunii, Hunor
Kelemen, portalului Maszol.ro, care discută de câteva zile faptul
că Norbert Apjok a obţinut mandatul de deputat fără să
îndeplinească condiţiile stabilite de UDMR.

Anul trecut, uniunea a impus candidaţilor săi condiţia de a
avea studii superioare. Norbert Apjok (31 ani) a ataşat la
candidatura sa diploma obţinută la un curs de comerţ electronic din
Anglia, despre care a afirmat că i-sa spus că este un curs de
studii superioare. De altfel, în biografia sa publicată pe site-ul
Camerei Deputaţilor, Apjok a specificat ca ultimul nivel de studiu
absolvirea Liceului Németh László din Baia Mare.

Politicianul băimărean, care şi-a început al doilea mandat de
deputat, a trimis prezidiului UDMR, cu patru zile înaintea
alegerilor parlamentare din decembrie, o declaraţie în care a
precizat că – în cazul alegerii sale – va renunţa la mandatul de
deputat. Două zile mai târziu a şi înregistrat cererea de demisie
la organizaţia teritorială a UDMR.

La scrutinul parlamentar însă UDMR a obţinut un loc de deputat
în judeţul Maramureş care, potrivit legii, îi revine persoanei care
conduce lista candidaţilor în judeţul respectiv. În continuare,
Hunor Kelemen i-a cerut lui Norbert Apjok să accepte mandatul, să
voteze noul guvern şi apoi să-şi depună mandatul până la sfârşitul
anului 2020.

Într-o postare publicată joi pe pagina sa de socializare,
deputatul a invocat faptul că nu a primit răspuns la cererea de
demisie înregistrată în 3 decembrie, de aceea a depus jurământul de
deputat şi consideră o datorie morală să-şi continue activitatea de
deputat în folosul comunităţii maghiare din judeţul Maramureş.

În declaraţia dată portalului Maszol.ro, Hunor Kelemen a
precizat: când s-a aflat că diploma lui Norbert Apjok nu poate fi
considerată valabilă, numele acestuia figura deja pe buletinele de
vot, de aceea au convenit ca – în cazul intrării sale în parlament
– să-şi depună mandatul.

“Aştept în continuare demisia lui, am încredere că se va
răzgândi, pentru că el este cel care a greşit, nu altcineva. Cazul
lui este fără precedent! Nu mă deranjează că s-a opus opiniei mele,
aşa ceva a mai fost, mai este şi va mai fi în cadrul UDMR, ci
faptul că şi-a înşelat alegătorii, a înşelat conducerea UDMR şi
astfel a obţinut un loc pe lista de candidaţi din Maramureş, după
care a obţinut şi mandatul. Iar aşa ceva este inacceptabil” – a
declarat Hunor Kelemen. El a adăugat însă că mandatul nu poate fi
retras, el poate fi pierdut doar prin demisie, UDMR nu poate aplica
decât sancţiuni de natură politică.

În cazul demisiei lui Norbert Apjok, mandatul de deputat va
putea fi preluat de candidatul pe locul doi al listei UDMR din
judeţul Maramureş.

Ad

Exit mobile version