Elvețianul care face agricultură ecologică în Mureș

Un grădinar din Elveţia, Daniel Hirschi, stabilit în comuna Voivodeni în urmă cu 15 ani, după ce s-a îndrăgostit în timpul unei acţiuni umanitare pe care a desfăşurat-o în România, a reuşit să dezvolte o fermă în care tot ce cultivă este ecologic, agricultura dezvoltată de el bazându-se doar pe microorganisme din natură.

„Acum avem o grădină de peste 3.000 de metri pătraţi care este sută la sută ecologică şi fără chimicale tratată şi cultivăm aproape toate legumele care sunt posibile în zona respectivă climatică. Agricultura pe care noi o promovăm se bazează pe microorganisme, adică pe pământul în sine. Noi considerăm pământul ca ceva viu. Pe o suprafaţă mică trăiesc în jur de 7 miliarde de de microorganisme şi dacă le tratăm bine, acestea ne oferă foarte multe lucruri, adică le oferă plantelor, prin intermediul rădăcinilor, toate substanţele care sunt necesare ca planta să crească sănătos fără ca ea să atragă dăunători, asta este partea cea mai importantă în agricultura bio. Noi tratăm grădina în mod de permacultură şi total ecologic. Pentru mulţi oameni şi în special fermieri, în ziua de astăzi este important să folosească fertilizatori, pesticide şi ierbicide, dar noi dovedim aici, pe suprafaţa asta mică, faptul că se poate şi altfel. Dacă tratezi pământul ca pe ceva viu, atunci este foarte clar că îi trebuie apă, să fie hrănit, îi trebuie şi ceva de mâncare, iar ceva de mâncare pentru pământ este să îi în mod regulat compost din plante sau frunze care se pot descompune, care conţin microorganisme. Din asta trăiesc microorganismele şi este foarte foarte important, pentru că prin plantă primim toţi nutrienţii înapoi, prin intermediul plantelor”, a declarat Daniel Hirschi.

Fermierul a explicat că împreună cu soţia sa, Hermina, cultivă atât legume, cât şi fructe, de asemenea 100% bio, iar fiecare plantă din grădina lor are un rol bine determinat în producţiile ecologice pe care le obţin anual.

„Suntem înconjuraţi cu arbori cu pomi fructiferi cu straturi, aşa cum le facem noi. Aceste straturi îngrădite au avantajul că pământul se încălzeşte mai repede primăvara şi ne oferă posibilitatea să plantăm şi să semănăm cu două trei săptămâni mai devreme decât în pământul expus normal. Copacii şi tufele şi toate plantele pe care le vedeţi în grădina noastră au roluri diferite. Au în principal rolul de a atrage biodiversitatea, nu numai din punct de vedere al plantelor, dar în acelaşi timp ele atrag şi diferite insecte şi asta este foarte important, pentru că acestea combat fiecare dăunător şi fiecare boală pe care noi o considerăm o problemă pentru grădină. Adică noi nu facem altceva decât să le oferim un loc de trăit, pentru a lupta cu dăunătorii care ne fac probleme”, a arătat elveţianul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare