DECIZIA CARE VA EXPLODA ORIENTUL MIJLOCIU: SUA își va deschide ambasada din Ierusalim în mai

Statele Unite ale Americii intenţionează să-şi deschidă ambasada la Ierusalim în luna mai, pentru a coincide cu împlinirea a 70 de ani de la fondarea statului Israel, a declarat vineri pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului.

Preşedintele american Donald Trump a recunoscut în decembrie Ierusalimul drept capitală a Israelului, declanşând critici aproape unanime pentru decizia sa ce constituie o schimbare radicală faţă de politica predecesorilor săi.

O inaugurare a ambasadei la Ierusalim în luna mai reprezintă un termen mai apropiat decât se aştepta. Într-un discurs în Knesset (parlamentul israelian) luna trecută, vicepreşedintele american Mike Pence a declarat că mutarea reprezentanţei diplomatice de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc înainte de sfârşitul anului 2019.

Potrivit oficialului citat de Reuters, deschiderea ambasadei va coincide cu împlinirea a 70 de ani de la fondarea statului Israel.

Ministrul israelian pentru serviciile de informaţii, Israel Katz, l-a felicitat imediat pe preşedintele american Donald Trump pentru decizia de mutare a ambasadei americane la Ierusalim pentru cea de-a 70-a aniversare a Israelului.

”Nu există un cadou mai mare decât acesta! Cea mai justă şi corectă decizie. Mulţumesc, prietene!”, a scris Katz într-o postare pe Twitter.

Potrivit guvernului israelian, citat de Reuters, premierul Benjamin Netanyahu se află în contact cu administraţia SUA şi va răspunde dacă şi când partea americană va face un anunţ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare