Marin Dragnea, unchiul liderului PSD-Liviu Dragnea, a fost înaintat de la gradul de colonel la general datorită faptului că a condus represiunea studenților de la Timișoara din 1956 în urma căreia a fost exmatriculat Ioan Holender, cel care mai apoi a ajuns directorului Operei din Viena. Sute de studenti timișoreni au fost atunci arestați dintre care unii au fost condamnați la închisoare.
În povestea cu sânge de la Timișoara apare și Ion Iliescu, liderul spiritual al PSD, dar și generalul Victor Athanasie Stănculescu.
În timpul comunismului tatăl lui Liviu Dragnea a fost milițian.
Liviu Dragnea a confirmat pentru România Liberă că Marin Dragnea este unchiul său.
Marin Dragnea a venit în România în 1944 cu divizia Tudor Vladimirescu creată în URSS și care avea drept scop sovietizarea României. Dragnea a ocupat apoi diverse funcții de conducere în Armată, dar a fost și șeful Comitetului Olimpic Român, iar după 1990 este președintele asociației veteranilor de război.
Divizia Tudor Vladimirescu a fost constituită din inițiativa lui Iosif Visarionovici Stalin ca parte a armatei sovietice, o unealtă de propagandă și de pregătire a instaurării comunismului în România. Avea drept comandant pe col. Nicolae Cambrea, unchiul lui Sergiu Nicolaescu.
Marin Dragnea a fost decorat doar în 2015 de două ori de Federația Rusă prin decrete semnate de Vladimir Putin.
În perioada Revoluției din Ungaria din 1956, colonelul Marin Dragnea era comandantul Corpului 38 Armată și al Garnizoanei Timișoara, având un rol cheie în reprimarea demonstrațiilor studențești.
Colonelul (r) Eftimie Ionescu, care a fost loctiitor politic al lui Dragnea in acea perioada, declara:
„In timpul contrarevolutiei din Ungaria, la Timisoara aparusera fenomene de dezordine. Generalul Dragnea i-a chemat pe manifestanti intr-o sala si le-a spus: „Astamparati-va! Nu avem nevoie de haos si dezordine in oras”. Ei l-au huiduit, au folosit cuvinte nepotrivite la adresa organelor de partid si de stat. Atunci Dragnea ne-a spus: „Luati-i!”. Au fost imbarcati in camioane si dusi la cazarmile din Becicherec (Beșcheru Mic). S-au urcat de buna voie in masinile armatei si acolo li s-au acordat toate drepturile…”.
În arhivele PCR există un document din acea perioadă în care se spune „în condiţiile în care au apărut manifestări duşmănoase ale unor grupuri de studenţi, comandamentul special din zonă are dreptul de a ordona deschiderea focului, dacă e necesar”.
„Suntem împotriva URSS!”, „Nu vrem să învăţăm limba rusă!”, „Jos Gheorghiu Dej şi clica lui de parveniţi!” „Elevi, luptaţi împotriva intervenţiei călăilor de la Kremlin din Ungaria!”, „Bine au făcut maghiarii ce au făcut!”, „În Ungaria a venit libertatea şi în curând va veni şi la noi!”, scria printre manifestele studenţilor.
Studenții au alcătuit o listă cu revendicări, în care cereau condiții mai bune de trai în căminele studențești, desființarea cotelor din agricultură, retragerea din țară a trupelor sovietice, libertatea presei, autonomie universitară. Martorii la acele evenimente spun că studenții de la medicină s-au baricadat în cămine, iar armata a tras în clădiri. Cei care au luat cuvântul la acea adunare au fost arestați de Securitate și anchetați într-o cazarmă dezafectată a Armatei, de la Beșcheru Mic. Au fost arestați 700 de studenți, dintre care 80 au fost exmatriculați și condamnați la pedepse de până la 8 ani închisoare.
Ioan Holender, fostul director al Operei de Stat din Viena, era unul din cei care s-a ales cu eticheta de „duşman de clasă”, în 1956. În octombrie 1956, era în al treilea an la Facultatea de Mecanică şi avea să participe la o întrunire a studenților care i-a schimbat destinul.
„M-am prezentat la acea şedinţă fără să ştiu că nu fusese convocată de partid, ci la iniţiativa unor studenţi mai mari. În orar era prevăzut un colocviu la un lector temut nu numai datorită severităţii sale, ci şi pentru că juca rolul activistului fanatic. Şedinţa din anfiteatrul mare al Facultăţii de Mecanică de pe Bulevardul Mihai Viteazul, fixată în loc de colocviu era o surpriză plăcută. Sala stătea să pleznească de plină ce era, iar pe podium erau prorectorul, secretarul de partid şi doi tovarăşi necunoscuţi mie”, povestea Holender.
Acolo a început revolta.
„A fost o atmosferă extraordinară şi am simţit deodată că iau parte la un eveniment de importanţă capitală, pe care îl aşteptasem dintodeauna. Eram eu însumi surprins de gestul meu, dar şi de numeroasele voci care strigau: „Linişte, vorbeşte Holi. Trăiască Holi!”… Şi iată-mă vorbind despre cauzele atmosferei prerevoluţionare care domnea, faptul că la şedinţe nu ni se permitea niciodată să vorbim despre adevăratele noastre probleme şi dorinţe. La cuvântul „prerevoluţionar”, toţi au început să scandeze „Revoluţie, Revoluţie! Trăiască Holi”, a mai povestit Holender.
După lungi dezbateri, pe la ora nouă seara, a fost aleasă o delegaţie de studenţi ce urma să comunice dorinţele lor ziarului local Drapelul Roşu.
„Am fost cuprins dintr-o dată de un sentiment de teamă. Am ieşit pe furiş din sală şi m-am strecurat în stradă printr-o gaură din gardul universităţii, scurtătura obişnuită către casă. Dacă aş fi ieşit pe poartă, aş fi fost arestat pe loc. Pe străzi apăruseră unităţi militare, iar pe terenul de fotbal de lângă universitate se aflau tunuri cu ţevile îndreptate spre clădire. Treptat, mi-a devenit clar ce anume am pus în mişcare şi ce fel de urmări erau de aşteptat”, a mai povestit Ioan Holender.
A doua zi, Ioan Holender a fost ridicat de acasă şi dus la arest.
„Ne-au dus cu camioanele într-o cazarmă situată cam la o oră de Timişoara şi ne-au interogat acolo, după care am fost înşiraţi la perete şi ameninţaţi cu împuşcarea imediată în caz că nu recunoaştem că eram în contact cu unităţile de paraşutişti americane. Mi se pare chiar posibil ca ofiţerii de securitate să fi născocit aceste acuzaţii… Cu atât mai curios că a doua zi ne-au dat drumul”, a explicat el.
Holender a fost însă extramatriculat.
Cel care a trimis în octombrie 1956 la Timişoara, pentru a restabili ordinea, a fost Victor Atanasie Stănculescu, în aceea vreme era maior şi adjunctul şefului Marelui Stat Major şi şeful Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare din Marele Stat Major.
Generalul Dan Voinea a ţinut să precizeze acum câțiva ani că atât în 1956, cât şi în 1989, timişorenii au avut parte de intervenţia a două personaje „de tristă amintire”.
„În 1956, s-a înfiinţat un comitet militar la Bucureşti, la care a participat şi Ion Iliescu, secretarul Uniunii Tinerilor Muncitori (UTM), pentru a discuta despre cerinţele studenţilor. În loc să răspundă memoriului studenţilor, peste noapte au decis să se intrevină în forţă şi răzvărtiţii să fie arestaţi. Au urmat rapid, între 13-16 noiembrie, procesele în stil stalinist, la care nu s-au respectat drepturile la apărare. Atunci au apărut expresiile ca huligani şi golani, folosite atât de Ceauşescu, cât şi de Iliescu”, a declarat Dan Voinea.
La aceea vreme, Ion Iliescu era unul din cei doi secretari ai Uniunii Tinerilor Muncitori, condus de şeful Direcţiei I, Gheorghe Raţiu.
„Iliescu era responsabil de spaţiul maghiar, de studenţii de etnie maghiară”, a adăugat Dan Voinea.
Virgil Trofin, secretar al Comitetului Central al UTM, cerea la aceea vreme demascarea tuturor opozanţilor declarând: “Trebuie să ştim câţi duşmani există în ţara noastră şi încearcă să lupte împotriva partidului nostru”.
Apreciat pentru rezolvarea revoltei studentesti din Timisoara, Marin Dragnea a fost numit in functia de comandant al Corpului 38 Armata (august 1956 – 1959), fiind inaintat la gradul de general-maior (1957). Dupa ce in perioada 1959 – 1960 a fost loctiitor al comandantului Regiunii a 3-a Militare iar intre mai 1960 – februarie 1970 loctiitor al comandantului Armatei a 3-a, in anul 1970 generalul Dragnea este numit comandant al Comandamentului Militar Teritorial Cluj Napoca (1970-1973). Ulterior, gen.lt. Marin Dragnea a indeplinit functii de conducere in cadrul miscarii sportive din Romania, cum ar fi presedinte al Comitetului Olimpic Roman (1974-1984). Generalul in retragere Marin Dragnea a fost inaintat la gradele de general-colonel – cu 3 stele (prin decretul presedintelui Romaniei nr.198 din 21 octombrie 1994) si general de armata – cu 4 stele (prin decretul presedintelui Romaniei nr. 506 din 30 noiembrie 2000)
