Jurnalistul Ion Cristoiu scrie pe blogul său despre fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. O femeie e ținută la pușcărie de trei luni, fără a fi judecată și, din cîte se vede în Justiția noastră plină de colaboratori ai noii Securități, se pare că va mai sta.Repet, Alina Bica n-a fost nici măcar la prima ședință de judecată. Planul noii Securități e s-o țină în arest preventiv pînă cînd va fi condamnată definitiv, scrie Cristoiu. Jurnalistul spune că Alina Bica ar fi o profesionistă: N-o cunosc pe Alina Bica.N-am văzut-o la vremea șefiei la DIICOT nici măcar la televizor.După arestarea preventivă am întrebat încolo și încoace printre mai tinerii confrați (evident, am ocolit ofițerii acoperiți din presă, deși ar trebui să spun, și ofițeresele acoperite din presă, pe două dintre ele urmărindu-le cum ajung la orgasm cînd aud cuvîntul cătușe).Am aflat astfel că Alina Bica e o personalitate a magistraturii noastre. Spre deosebire de Codruța Kovesi, alintată și Lulutza, care a fost timp de zece ani, din cauza unei rătăciri a lui Traian Băsescu, numai și numai șefă, de mă întreb dacă mai știe cum se face un dosar, fie și pentru un hoț de găini, Alina Bica a lucrat timp de 10 ani în cadrul DIICOT. Mult mai important, ca secretar de stat la Justiție, timp de trei ani, între ianuarie 2009 și mai 2012, a condus ministerul ca un adjunct al ministrului. E autoarea celor două Coduri istorice ale României postdecembriste.
În finalul postării, Cristoiu vorbește despre posibilitatea de a fi dat în judecată de șefa DNA, Laura Codrușa Kovesi: Cineva care mi-a citit pamfletele despre Codruța Kovesi, mă întreabă dacă nu mă tem că mă va da în judecată pentru pagube morale.Nu numai că nu mă tem, dar chiar îmi doresc.Am dat-o în judecată pe Codruța Kovesi pentru pagube morale. Ca să înțelegeți cum funcționează Justiția noastră, am pierdut procesul (voi merge la CEDO), fără ca Lulutza să catadicsească să vină în sala de judecată – eu am fost și am vorbit – ba chiar fără să-și angajeze un avocat! Dacă mă dă în judecată, poate se prezintă, în fine, în sala de judecată, dat fiind că nimeni nu-i mai presus de Lege. Sau, mai știi, la cît de căcăcioși sunt judecătorii cînd vine vorba de temuta șefă a DNA, nu-i exclus să cîștige procesul fără să se prezinte și fără să-și pună avocat.