Home Analize ZIARUL FINANCIAR: După 25 de ani România are amprentă zero ca investitor...

ZIARUL FINANCIAR: După 25 de ani România are amprentă zero ca investitor la nivel internaţional, în timp ce companiile maghiare sunt lideri regionali. Polonezii au ajuns până în Chile

0

Cu investiţii efectuate în străinătate după căderea comunismului echivalente cu doar 0,5% din PIB, România practic nu contează ca investitor la nivel internaţional dacă este comparată cu celelalte economii majore din Europa de Est. Investiţiile poloneze post-comuniste în străinătate se apropie de 7% din PIB, iar cele ungureşti de 30% din PIB, scrie Ziarul Financiar.  Nume ungureşti ca MOL (cotă de 15% pe piaţa benzinăriilor), OTP (cotă ce se apropie de 2% pe piaţa bancară) şi Gedeon Richter (o fabrică de medicamente la Târgu-Mureş şi operaţiuni integrate pe piaţa românescă) sunt binecunoscute în România.

Investitorii polonezi se remarcă în România mai ales prin grupul Ciech, acţionarul majoritar al Uzinelor Sodice Govora, dar amprenta marilor companii poloneze se întinde pe patru continente, de la produ­cători minieri în Canada la explorări după petrol şi gaze naturale în Norvegia şi Pakistan, scrie ZF.

Companiile ungureşti s-au orientat către investiţii în regiune şi au căutat să profite de oportunităţile oferite de privatizările companiilor din ţările vecine. MOL a devenit astfel unul dintre principalii jucători regionali de pe piaţa producţiei de petrol şi gaze naturale şi a distribuţiei de combustibil. Grupul este deţinut în cea mai mare parte de investitori străini, dar nu este controlat de aceştia. Toate deciziile strategice sunt luate de managementul companiei din Ungaria. În 2013, MOL era proprietarul a 39 de subsidiare şi parteneriate în străinătate. Primele două subsidiare din străinătate au fost înfiinţate în 1994 în România şi Ucraina prin investiţii de tip greenfield. În 2000 MOL schimbat strategia şi a a decis să devină unul din principalii jucători regionali angajându-se în achiziţii majore în Slovacia (Slovnaft, cea mai mare companie petrolieră din această ţară) şi Croaţia (INA compania petrolieră fanion a Croaţiei). Alte subsidiare şi parteneriate includ investiţii în căutarea de resurse minerale în Asia, Orientul Mijlociu şi Africa.

Ca şi MOL, OTP este în cea mai mare parte deţinută de investitori străini, dar nu şi controlată de aceştia. Deciziile strategice sunt luate în Ungaria. OTP este un jucător strict regional, toate activele băncii fiind în Europa Centrală şi de Est. Toate investiţiile companiei sunt orientate spre majorarea cotei de piaţă. OTP a achiziţionat, treptat, bănci în Slovacia (2002), Bulgaria (2003), România (2004), Croaţia şi Serbia (2006). Grupul bancar mai este prezent pe pieţele din Ucraina, Rusia şi Muntenegru. Cu anumite excepţii (România, Rusia, Muntenegru şi Ucraina),  modelul de intrare pe piaţă s-a bazat pe privatizări. Astfel, OTP a ajuns să aibă 13 milioane de clienţi în regiune.

 

Ad

Exit mobile version