Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături de colegii din Consiliul Județean Mehedinți și reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin la campania gratuită de screening pentru depistarea cancerului oral, desfășurată la Vânju Mare.
Peste 120 de mehedințeni au beneficiat de consultații gratuite, în cadrul unei acțiuni organizate de Asociația Medicilor de Familie Mehedinți, în colaborare cu specialiști ai Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți și Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, cu sprijinul Primăriei Vânju Mare.
𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐨 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞!
În doar câteva minute, fiecare persoană prezentă a beneficiat de o evaluare medicală. Pentru cei mai mulți, consultația a adus liniște, dar pentru alte persoane, screeningul a fost, poate, primul pas către un diagnostic timpuriu și un tratament eficient.
Depistarea precoce a unor leziuni suspecte poate însemna șansa unui tratament început la timp și, în cele din urmă, o viață salvată!
“Acesta a fost și gândul cu care am decis să ne implicăm la nivelul Consiliul Județean Mehedinți: să contribuim la prevenirea unor afecțiuni grave și să oferim cât mai multor mehedințeni acces la consultații de specialitate.
Îi mulțumesc în mod deosebit domnului 𝐩𝐫𝐨𝐟. 𝐮𝐧𝐢𝐯. 𝐝𝐫. 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫 precum și întregii echipe de medici specialiști în chirurgie oro-maxilo-facială și medici stomatologi care au participat la campania de la Vânju Mare, pentru profesionalism, implicare și grija față de fiecare pacient.
Mulțumesc, de asemenea, autorităților locale pentru sprijinul acordat!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Campania continuă și mâine, iar mehedințenii sunt invitați să profite de această oportunitate!
Școala Generală Eșelnița
Cancerul oral poate evolua fără simptome evidente în stadiile incipiente, de aceea controalele preventive și depistarea timpurie sunt esențiale.
