CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI, NOI CERERI DE FINANȚARE PE PNRR ȘI PNI “ANGHEL SALIGNY” 

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean de astăzi, a fost aprobat acordul de parteneriat între UAT Județul Mehedinți și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți (DGASPC) și proiectul “Reabilitare și modernizare Complexul de Servicii sociale pentru copii, Drobeta Turnu Severin”, în vederea depunerii cererii de finanțare a investiției în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Imediat după ce s-a votat proiectul în ședință, a fost depusă documentația. 

Proiectul presupune reabilitarea și modernizarea Complexului de Servicii sociale pentru copii, Drobeta Turnu Severin, aflat în curtea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, imobil care are o vechime de 65 de ani.

Proiectul elaborat pentru a fi finanțat în cadrul PNRR cuprinde lucrări precum refacerea șarpantei, a tencuielilor degradate, a trotuarelor, dar și montarea pompelor de căldură care să funcționeze alternativ cu sistemul centralizat de încălzire, refacerea instalațiilor electrice și de căldură, montarea de panouri solare și înlocuirea corpurilor de iluminat cu cele de tip LED, în vederea reducerii consumului de electricitate.

Practic, scopul proiectului este de a eficientiza clădirea din punct de vedere energetic, pentru reducerea cheltuielilor pe termen lung.

Valoarea totală a proiectului este de 12 081 786 lei, cheltuielile neeligibile fiind acoperite de la bugetul Consiliului Județean Mehedinți.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobat un nou acord de parteneriat între Consiliul Județean Mehedinți și Primăriile Malovăț, Izvoru Bârzii, Breznița Ocol, Ilovăț și Bâlvănești pentru obiectivul de investiții care vizează realizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor, precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale în cele cinci comune. Investiția va fi depusă spre a fi finanțată în cadrul Programului Național ”Anghel Saligny”.

“PNRR și PNI “Anghel Saligny” sunt două oportunități de investiții, atât la nivel național, cât și la nivel județean și le vom exploata, astfel încât să aducem cât mai multe fonduri în județul Mehedinți!, a declarat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare