In Drobeta Turnu Severin se plantează arbori

Primele plantări de arbori din această primăvară au început în Drobeta-Turnu Severin, autoritățile anunțând că, în perioada următoare, vor fi sădiți câteva sute de copaci în mai multe zone ale orașului.
Intervențiile se desfășoară etapizat, atât în cartierele unde locatarii au solicitat plantări, cât și pe aliniamentele stradale unde este nevoie de completări, pentru refacerea fondului vegetal.

Primarul municipiului, Marius Screciu, a precizat că au fost alese specii rezistente, adaptate mediului urban și condițiilor climatice din zonă.
„Astăzi am plantat primii arbori, din cele câteva sute pe care îi vom aduce în această primăvară în tot municipiul. Intervenim, pe etape, atât în cartierele unde locatarii ne-au cerut să plantăm arbori, cât și pe aliniamentele stradale, acolo unde este nevoie de completări. La fel ca în anii trecuți, am ales arbori viguroși, de calitate, cu tulpini mai groase, care au o rată mare de prindere și rezistă bine în timp”, a transmis edilul.
Printre speciile plantate se numără prunusul cu frunze roșii (cunoscut și ca „cireș japonez”), teii ornamentali, arțarii decorativi, platanii și castanii.
Dincolo de intervențiile administrației locale, întreținerea spațiilor verzi depinde în mare măsură și de implicarea comunității. Există deja exemple în municipiu care arată că, atunci când oamenii se implică, rezultatele sunt vizibile.
Un astfel de exemplu este Asociația de Proprietari nr. 2000, unde arborii plantați de-a lungul timpului au fost îngrijiți constant, iar zona se remarcă printr-un aspect îngrijit.
„Avem mult sprijin din partea locatarilor și ne îngrijim de spațiile verzi pentru că aici locuim și ne dorim să fie din ce în ce mai frumos. Este important pentru noi ca cei mici să se joace în locuri curate, verzi și bine întreținute. Fiecare contribuie cum poate, iar rezultatele se văd. Au fost foarte puține cazuri în care s-au uscat arborii plantați, pentru că avem grijă de ei pe tot parcursul anului, mai ales în perioadele de secetă. Facem acest lucru cu drag și cu responsabilitate”, a declarat Ionel Roșca, președintele Asociației de Proprietari nr. 2000.
Și la Asociația de Proprietari nr. 119, locatarii s-au implicat activ în îngrijirea spațiilor verzi și au primit cu entuziasm noile plantări, contribuind la înfrumusețarea zonei.
„Ne bucurăm de fiecare dată când se plantează arbori în zona noastră și încercăm să avem grijă de ei cât putem de bine. Pentru noi contează să arate frumos în jurul blocului, dar și să fie un loc plăcut pentru copii și pentru toți cei care locuiesc aici. Când fiecare face un pic, lucrurile se schimbă în bine și se vede.” A declarat Viorel Gușatu,  administratorul Asociației de Proprietari nr. 119.
Reprezentanții Primăriei transmit că asociațiile de proprietari sau locatarii care au nevoie de plantări pot transmite solicitări atât în scris, cât și online, urmând ca echipele să intervină în funcție de necesităț

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare