CĂTĂLIN TUTILESCU, NOUL MANAGER AL SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DIN DROBETA TURNU SEVERIN

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a anunțat astăzi că în baza prerogativelor conferite de legislația în vigoare, a emis dispoziția de numire în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin a lui Cătălin Tutilescu, până în prezent acesta ocupând funcția de comisar șef la Garda de Mediu Mehedinți.

“Noul manager are experiență acumulată în timpul exercitării funcției de secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, dar și a funcției de comisar șef al Gărzii de Mediu Mehedinți pe care a ocupat-o timp de opt ani. 

Cătălin Tutilescu  este un om de echipă, implicat și dedicat activității pe care și-o asumă și am convingerea că va gestiona și va coordona în bune condiții, atât situația medicală, cât și proiectele de modernizare a infrastructurii Spitalului Județean de Urgență pe care Consiliul Județean le implementează. 

Tot astăzi am emis dispoziția de numire a doctorului Constantin Păsărin în funcția de director medical. Doctorul Păsărin este un medic apreciat, cu bune rezultate în mandatele de conducere pe care le-a exercitat la Spitalul Județean de Urgență.

Le doresc mult succes amândurora și îi asigur de tot sprijinul Consiliului Județean în activitatea pe care o vor desfășura!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Anterior acestei numiri, pe durata stării de alertă, prefectul județului, Cristinel Pavel, cel care este acum candidat PNL la funcția de președinte al CJ Mehedinți, a atacat în contencios administrativ două dispoziții ale președintelui Consiliului Județean Mehedinți, de numire a doi manageri la Spitalul Județean de Urgență.