Banii rușilor la Oltchim

Chimcomplex, controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a transmis luni Bursei de Valori București „iminența închiderii tranzacției de achiziție a activelor Oltchim” și încheierea unui acord de finanțare în acest scop cu Credit Suisse AG din Elveția și cu divizia din UE a băncii rusești de stat VTB Bank, a doua cea mai mare din Rusia, transmite Profit.ro.

VTB Bank (Europe) SE, ca subsidiară înregistrată în UE a băncii rusești de stat VTB Bank, este exceptată de la sancțiunile dictate de Uniunea Europeană împotriva mai multor persoane și entități din Rusia după anexarea peninsulei Crimea de către Federația Rusă în 2014 și, în consecință, business-ul cu aceasta nu prezintă nici un risc juridic din acest punct de vedere. În schimb, banca-mamă din Rusia este subiect atât al sancțiunilor impuse de SUA, cât și al celor decise de către UE în această speță. Aceasta a contestat sancțiunile UE la Curtea Generală a Uniunii, care însă i-a respins contestația în septembrie anul acesta. înțeleasă ca profund omenească Recent, premierul rus Dmitri Medvedev a amenințat că Rusia va boicota summit-ul economic de la Davos dacă organizatorii nu vor ridica restricțiile de participare impuse unor oameni de afaceri și executivi de top ruși vizați de sancțiunile economice internaționale, printre care CEO-ul VTB Bank, Andrei Kostin, mai scrie sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare