Ambasadorul Serbiei de Ziua Națională a Serbiei în Mehedinți

Ambasadorul Republicii Serbia în România, Excelența Sa, domnul Stefan Tomašević, a efectuat astăzi o vizită la Drobeta Turnu Severin, unde împreună cu Consulul general al Serbiei la Timișoara, Excelența Sa, domnul Vladan Tadić, au avut o întrevedere cu autoritățile județene, la sediul Palatului Administrativ.

Din delegația română au făcut parte prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, vicepreședinții Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă și Ionică Negru, parlamentarii de Mehedinți, senatorul Liviu Mazilu și deputatul Alin Chirilă, dar și primarul comunei Svinița, Nicolae Curici.Dezbaterile s-au concentrat pe relațiile bilaterale istorice pe care cele două state le au, despre consolidarea și dezvoltarea acestora, dar și pe sprijinul pe care România îl acordă în mod constat Republicii Serbia în perspectiva europeană.Vizita în județul Mehedinți a avut loc în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a Serbiei în data de 15 februarie, când comunitatea sârbă din Mehedinți a organizat un eveniment simbolic pe Podul Mraconia, obiectivul fiind iluminat marți seara, în culorile Republicii Serbia.Autoritățile din Mehedinți au respectat și sprijinit în mod constant comunitatea sârbă din Clisura Dunării. În acest context, în cadrul discuțiilor de astăzi s-a abordat și problema românilor din Valea Timocului, comunitate care încă se confruntă cu lacune în ceea ce privește respectarea drepturilor ca și minoritate, cu speranța că această situație se va schimba în viitorul apropiat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dovada că Miruță de la Apărare/USR a fost membru PSD. De 2 ori

    Radu Dinel Miruță, în prezent ministru al Apărării, a...

    Bloomberg: Războiul din Orient lovește Ucraina

    Utilizarea la scară largă a rachetelor Tomahawk pentru a...

    Ungaria consideră industria alimentară sector strategic

    Industria alimentară va continua să reprezinte un sector important...

    Războiul din Orient lovește Moët Hennessy Louis Vuitton și alte companii de lux

    Acțiunile companiilor globale de lux precum Moët Hennessy Louis...

    Vučić: Europa va avea parte de iad

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că, dacă...

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Articole relationate

    Categorii populare