Alegerile pentru desemnarea preşedintelui PNL Timişoara suspendate după cele 2 tabere s-au luat la ceartă: A fost chemată Poliția UPDATE: O tabără s-a declarat victorioasă

Alegerile pentru desemnarea preşedintelui PNL Timişoara, care urmau să se desfăşoare sâmbătă, au fost suspendate şi urmează să fie reprogramate, după ce susţinătorii celor doi candidaţi la funcţia de preşedinte, Cosmin Tabără şi Raul Ambruş s-au luat la ceartă, transmite news.ro.

UPDATE: După ce Alin Nica a anunţat suspendarea alegerilor la PNL Timişoara, tabăra care îl susţinea pe candidatul Raul Ambruş a format o nouă comisie de alegeri şi a ales preşedintele, anunţând că Ambruş a obţinut votul majorităţii. Urmează ca BPJ al PNL Timiş să valideze sau nu rezultatul acestor alegeri. Potrivit statutului BPN poate să ţină sau nu cont de decizia BPJ.

UPDATE 2: Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a declarat, sâmbătă, după ce a suspendat lucrările Conferinţei de alegeri a preşedintelui PNL Timişoara unde a avut loc un scandal, că declaraţii recente ale preşedintelui Ludovic Orban îi lasă impresia că acesta girează persoanele care acţionează nestatutar şi ilegal, cu scopul de a forţa „prin violenţă o decizie a filialei Timiş în ceea ce priveşte competiţia naţională” din cadrul formaţiunii.

„Prezenţa în sală a ministrului Oros (Adrian Oros, ministrul Agriculturii, n.r.) şi declaraţiile pe care le-am citit recent, că preşedintele Ludovic Orban girează aceste alegeri care sunt în continuare în desfăşurare în sala Filarmonicii, dar nestatutar, îmi lasă impresia că se forţează, prin violenţă, o decizie a filialei Timiş în ceea ce priveşte competiţia naţională. Cred că este inacceptabil ca o minoritate să împiedice desfăşurarea unei adunări statutare şi, în consecinţă, vom discuta în Biroul Politic Judeţean paşii de urmat pentru revenirea la ordine şi organizarea la o dată ulterioară a alegerilor”, a declarat într-o conferinţă de presă Alin Nica, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

El a arătat că a hotărât amânarea alegerilor de la Organizaţia Municipală Timişoara, pentru că lucrurile au degenerat într-atât încât nu mai erau asigurate condiţiile de desfăşurare în conformitatea cu statutul şi legea.

„Oameni care nu au drept de vot, unii din Lugoj, au forţat intrarea în sala în care se desfăşura Conferinţa de alegeri şi le-au perturbat serios. Nu avem nici certitudinea că unii dintre ei erau membri PNL, nu erau pe convocator şi în consecinţă nu aveau dreptul de a fi în sală. S-a ajuns chiar la sustragerea însemnelor partidului, inclusiv ştampila cu semnătura mea, în consecinţă am decis că vom face plângeri penale împotriva celor care au instigat sau au săvârşit aceste fapte deosebit de grave. Aceste comportamente nu sunt reprezentative pentru PNL şi voi propune sancţiuni în conformitate cu statutul PNL. Eu şi colegii mei ne delimităm de astfel de comportamente”, a afirmat Nica.

Şedinţa de alegeri în care urma să fie votat viitorul preşedinte al PNL Timişoara ar fi trebuit să aibă loc la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, iar candidaţii pentru această funcţie sunt Cosmin Tabără, viceprimarul Timişoarei, şi Raul Ambruş, consilier local.

Scandalul între cele două tabere a pornit de la faptul că 150 de liberali au fost eliminaţi de pe listele de votanţi ale lui Raul Ambruş, din cauza faptului că nu au carte de identitate sau rezidenţă de Timişoara.

Scandalul e tot mai mare la intrarea în sală. Mai mulţi susţinători ai lui Ambruş, membri înscrişi înainte de 12 decembrie 2020, aşa cum prevede statutul, nu sunt lăsaţi să intre. Chit că sunt cotizaţiile la zi. În sprijinul acestora au venit deputatul Claudiu Chira şi Liviu Cocean, fost şef a TNL Timiş. Chira era chiar să se bată cu primarul din Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, secretar general al PNL Timiş. Acesta din urmă se ocupă, de altfel, de listele cu votanţi, transmite DeBanat.

Primarul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu, a cerut demisia secretarului general al PNL Timiş, Dănuţ Groza, după eşecul alegerilor din PNL Timişoara.

“Cineva trebuie să răspundă pentru ce s-a întâmplat astăzi. Ne-am făcut de râs ca partid. Iar cum principalul organizator a fost Dănuţ Groza, el trebuie să plece. Voi cere oficial demisia lui. Groza nu mai poate să organizeze nici alegerile din PNL Timişoara, nici pe cele din PNL Timiş”, a declarat Munteanu pentru deBanat.

Subprefectul Ovidiu Drăgănescu a chemat din nou Poliția la Sala „Capitol”. „Domul subprefect a chemat Poliția, că i-e frică să facă alegeri la PNL fără Poliție”, a spus Cătălin Iapă. „Nu eu le organizez. Eu sunt pentru respectarea legii, de aceea am chemat poliția”, a replicat Drăgănescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare