spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
2.8 C
București

Agentul SRI de pe căile ferate, preferatul lui Grindeanu, partenerul de afaceri al amicului din copilărie al ministrului transporturilor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a decis să prelungească cu încă două luni mandatul pentru agentul SRI din sistemul feroviar de stat.Este vorba de Petre Ungureanu, al cărui mandat de director general al societății Grup Exploatare și Întreținere (GEI) Palat CFR a fost prelungit cu două luni, prin decizia Consiliului de Administrație, scrie Club Feroviar.

Petre Ungureanu este de șase ani consilier al directorului general al Electrificare CFR SA, iar anterior (1998-2017) a lucrat la Serviciul Român de Informații (SRI).

El a absolvit Grupul Școlar Agricol Corabia în 1993, cu specializarea ”mecanic agricol”, după care a obținut un certificat de absolvire a unui curs de pregătire în sisteme XIS 5335S în SUA, la Astrophysics Inc. (2006), diplomă de inginer-diplomat după ce a urmat cursurile Facultății de Management și Inginerie Economică în Agricultură din București (2003-2008) și diplomă de licență de la Facultatea de Fizică a Universității Hyperion (2009).

Pentru aducere aminte, este cel care a aprobat amenajările demne de Dubai din biroul de la etajul 3 al directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu-Alexandru, așa cum a dezvăluit Club Feroviar.

În Consiliul de Administrație al Electrificare CFR SA, Petre Ungureanu este ”coleg de bancă” cu Petru Ceșa, directorul general adjunct tehnic al CNCF CFR SA, cel care l-a ajutat pe Ion Simu-Alexandru să-și securizeze ”feuda” de la conducerea Regionalei Timișoara a companiei de infrastructură.

Recent, Petre Ungureanu și Vasile Albulescu (prietenul din copilărie al ministrului Sorin Grindeanu) au cumpărat două societăți care administrează cariere de piatră din zona de vest a țării, după cum a scris Club Feroviar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Articole relationate

    Categorii populare