Gospodăriile din Germania vor trebui să mai plătească 1000 de euro pentru o nouă taxă pe energie

Gospodăriile din Germania vor începe să plătească o nouă taxă pe energie la toamnă, ceea ce le va creşte costurile cu aproximativ 1.000 de euro pe an, ca urmare a deciziei Rusiei de a reduce livrările de gaze, transmite Bloomberg.

Începând din luna octombrie, companiile de utilităţi din Germania vor putea să transfere, pe seama consumatorilor, costurile create de acoperirea deficitului apărut ca urmare a diminuării livrărilor ruseşti de gaze. Guvernul de la Berlin urmează să prezinte joi un decret cu privire la acest subiect.

Germania a încercat să evite situaţia în care consumatorii sunt cei care plătesc pentru creşterea costurilor cu energia. Însă presiunile cu care se confruntă companiile de utilităţi au forţat Guvernul de la Berlin să îşi schimbe abordarea în încercarea de a reduce consumul şi a se pregăti pentru sezonul de iarnă, în contextul în care există îngrijorări că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea opri complet livrările de gaze.

„Provocările cu care ne confruntăm sunt enorme şi afectează zone semnificative ale economiei şi societăţii. Nu le putem depăşi decât împreună”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, într-un comunicat.

Potrivit unor surse guvernamentale, valoarea noii taxe ar putea varia între 1,5 şi 5 eurocenţi pentru fiecare kilowat oră, ceea ce ar însemna o sumă suplimentară de aproximativ 1.000 de euro pe an în facturile la gaze pentru o familie de patru persoane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare