DECIZIA CARE VA EXPLODA ORIENTUL MIJLOCIU: SUA își va deschide ambasada din Ierusalim în mai

Statele Unite ale Americii intenţionează să-şi deschidă ambasada la Ierusalim în luna mai, pentru a coincide cu împlinirea a 70 de ani de la fondarea statului Israel, a declarat vineri pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului.

Preşedintele american Donald Trump a recunoscut în decembrie Ierusalimul drept capitală a Israelului, declanşând critici aproape unanime pentru decizia sa ce constituie o schimbare radicală faţă de politica predecesorilor săi.

O inaugurare a ambasadei la Ierusalim în luna mai reprezintă un termen mai apropiat decât se aştepta. Într-un discurs în Knesset (parlamentul israelian) luna trecută, vicepreşedintele american Mike Pence a declarat că mutarea reprezentanţei diplomatice de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc înainte de sfârşitul anului 2019.

Potrivit oficialului citat de Reuters, deschiderea ambasadei va coincide cu împlinirea a 70 de ani de la fondarea statului Israel.

Ministrul israelian pentru serviciile de informaţii, Israel Katz, l-a felicitat imediat pe preşedintele american Donald Trump pentru decizia de mutare a ambasadei americane la Ierusalim pentru cea de-a 70-a aniversare a Israelului.

”Nu există un cadou mai mare decât acesta! Cea mai justă şi corectă decizie. Mulţumesc, prietene!”, a scris Katz într-o postare pe Twitter.

Potrivit guvernului israelian, citat de Reuters, premierul Benjamin Netanyahu se află în contact cu administraţia SUA şi va răspunde dacă şi când partea americană va face un anunţ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare