Șeful serviciului de informații interne german vrea mai multă cenzură pe Facebook

Șeful serviciului de informații interne din Germania (BfV), Hans-Georg Maassen, a acuzat luni companiile tech americane, între care și Facebook, că nu își asumă suficient responsabilitatea pentru conținutul site-urilor lor, subminând democrația pentru că nu fac distincție între fapte și opinii, relatează Reuters.

”Astăzi descoperim o ‘a cincea putere’ care emite pretenții, dar care până acum nu a vrut să-și asume nicio responsabilitate socială”, a declarat Hans-Georg Maassen în cadrul unei conferințe privind securitatea informatică organizată de cotidianul german Handelsblatt.

”Acestea sunt companii digitale uriașe care se consideră numai transportori de informații și care se ascund în spatele privilegiilor legale de care se bucură platformele online pentru că nu vor să preia verificarea editorială a conținutului lor”, a mai spus Maassen.

Germania a fost unul dintre susținătorii principali ai unei reglementări mai stricte a rețelelor de ”social media”, adoptând în iunie o lege care introduce amenzi de până la 50 de milioane de euro în cazul în care rețelele sociale nu reușesc să elimine prompt mesajele care îndeamnă la ură.

Maassen a salutat faptul că Facebook a recunoscut că milioane de utilizatori au vizualizat anunțuri politice ce aveau drept scop divizarea opiniei publice, anunțuri promovate prin intermediul unor conturi având legături cu guvernul Rusiei, inclusiv în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale americane din 2016.

”Pluralismul democratic își pierde fundamentele dacă nu mai este bazat pe fapte, iar realitatea este redusă la opinii”, a mai spus șeful serviciului german de informații interne.

Facebook a anunțat că a luat măsuri înainte de alegerile legislative din septembrie din Germania pentru a se asigura că rețeaua socială nu este utilizată ca platformă de manipulare a opiniei publice și a închis zeci de mii de conturi false în acest scop.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare