Grecii obligați de creditori să vândă tot: Aeroportul din Atena și OTE

Grecia vrea să obțină venituri din privatizări de șase miliarde de euro până în 2018, a anunțat joi Lila Tsitsogiannopoulou, președintele Agenției de privatizare (HRDAF), transmite Reuters.

Anul acesta, obiectivul autorităților de la Atena este obținerea a două miliarde de euro din privatizări și aproximativ 3,5 miliarde de euro anul viitor, printre activele scoase la vânzare fiind participații în Hellenic Telecommunications Organization (OTE) și în compania care operează Aeroportul Internațional din Atena, a explicat șeful HRDAF.

O parte din aeroporturile grecești au fost cumpărate deja de nemți.

CITIȚI ȘI: Nemții preiau aeroporturile din principalele zone turistice din Grecia

Statul elen mai deține un pachet de 10% în OTE, controlat în proporție de 40% de grupul german Deutsche Telekom. Conform termenilor acordului de privatizare a OTE, Deutsche Telekom are drept de preemțiune în cazul în care statul grec își vinde participația.

Vânzarea a jumătate din acțiunile deținute de statul grec la OTE face parte din programul ambițios de privatizări convenit de autoritățile de la Atena cu creditorii internaționali, program care ar urma să genereze 14 miliarde de euro până în 2022.

Deutsche Telekom controlează 40% din acțiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deține 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom și Cosmote România au anunțat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele și serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.

CITIȚI ȘI: Nemții cumpără Grecia bucată cu bucată

Noul Guvern de stânga a oprit unele privatizări, când a venit la putere în 2015, dar le-a relansat în 2016, ca parte a acordului semnat cu creditorii internaționali. Al treilea pachet de asistență financiară obținut de Grecia — în valoare de 86 de miliarde de euro—prevede un program masiv de privatizare. Banii obținuți vor fi folosiți la achitarea împrumuturilor primite pentru recapitalizarea băncilor și pentru finanțarea investițiilor. În ultimii cinci ani, Grecia a obținut din privatizări trei miliarde de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare